Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni!

Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017 – 2020

După 1990, relaţiile României cu românii din afara graniţelor au cunoscut o evoluţie semnificativă, eforturile identitare ale acestora beneficiind de susţinerea şi sprijinul constant al autorităţilor de la Bucureşti, apreciindu-se că este o datorie constituţională şi un obiectiv prioritar, cu caracter permanent, al politicii externe româneşti.

Interesul statului român faţă de comunităţile româneşti de peste hotare este unul legitim şi, ca obiectiv politic, este la fel de vechi ca însăşi proiecţia de politică externă a României moderne. Încă de la apariţia statului român modern, România a reuşit să îşi creioneze, în condiţii istorice foarte dificile, mesaje foarte articulate pentru toate persoanele aparţinând filonului cultural românesc din toate regiunile locuite de români. Se poate aprecia că, pe lângă eforturile politice şi economice, precum şi consecinţele primului război mondial, crearea şi viabilitatea României Mari ca proiect politic naţional major se datorează şi interesului constant şi pragmatic faţă de locuitorii de etnie română din teritorii care vremelnic nu făceau parte din statul român.

Înainte de crearea unui stat unitar la 1918, România a reuşit să devină în conştiinţa tuturor etnicilor români din statele înconjurătoare „ţara-mamă”, statul înrudit, după definiţiile pe care actualul context politic internaţional le consacră. Astfel, prin eforturile diplomaţiei române şi ale multor intelectuali de marcă implicaţi direct în acest proiect, românii din Basarabia, Imperiul Austro – Ungar sau aromânii din Imperiul Otoman, Bulgaria şi Serbia au perceput şi exprimat în mod public şi constant raportarea lor la România ca „stat-mamă”, acest lucru fiind un element politic de o importanţă capitală pentru argumentarea juridică şi politică, după momentul 1918, a legitimităţii istorice a României Mari.

Sprijinirea comunităţilor româneşti din afara frontierelor a avut baze extrem de pragmatice în trecut: construcţia de şcoli, biserici, oferirea de burse de studii, sprijin politic pentru liderii organizaţiilor din comunităţile româneşti. Acest fapt a condus la crearea, într-o perioadă istorică foarte scurtă (30-40 de ani), a unei elite politice şi culturale, capabilă să susţină propriile interese în statul de cetăţenie şi credibilă în raport cu toţi factorii politici relevanţi.

http://www.mprp.gov.ro/web/strategia-privind-relatia-cu-romanii-de-pretutindeni-2/