Premium
Observ din ce în ce mai des, oriunde aş fi, că românii au devenit nişte plângăcioşi. În mod special, ei se plâng de români, de România, de calităţile noastre, în fine, de orice care ar putea fi românesc. Practic, nici nu mai conteaza subiectul, orice e numai bun ca să poată omul să se plângă, de la istorie la economia de azi, de la politică la evenimente sportive. Am ajuns cei mai critici când vine vorba de conaţionalii noştri. O vreme am crezut că genul asta de compătimire exagerată intră în fabulosul „haz de necaz” care ne caracterizează atât de bine, dar am aflat repede că nu e deloc vorba de asta. Când ne criticăm, suntem de o seriozitate ridicolă, nicidecum nu semănăm cu hâtrul Păcală...
Poate n-aş fi scris rândurile astea dacă această atitudine păguboasă n-ar fi ajuns să mă scoată din ale mele. Ce vreau să spun este că m-am săturat să aud astfel de văicăreli care, pe lângă faptul că au în componenţă o mare parte de minciună, sporesc numărul de invective trimise la adresa noastră de nici unde nu te aştepţi. Voi nu v-aţi săturat de prostia asta? De a căuta neîncetat lucruri, fapte sau întămplări care să spoiască negativ imaginea noastră în ochii... noştri?
Ce-ar fi dacă am renunţa, vreo 10 ani, la acest obicei dăunător? Adică sa fim şi noi la fel de mândri de noi cum sunt nemţii, japonezii, spaniolii, americanii sau ruşii de ei înşişi. Credeţi că suntem inferiori acestor popoare? Nu cred asta. Nici voi n-o credeţi, atunci de ce să nu ne mândrim cu istoria noastră, cu inventatorii noştri, cu piloţii si profesorii noştri, cu Litoralul şi munţii noştri, cu copii noştri cei frumoşi şi deştepţi care rup norma la învăţătură, asa cum n-o face nimeni în lume.
Haideţi să dăm văicăreala pe puţină onoare, un rest de demnitate şi să ne mândrim că suntem mai isteţi ca jumătate de glob, mai frumoşi ca trei sferturi din planetă şi mai muncitori decât multe, foarte multe neamuri. Haideţi să nu ne mai plecăm fruntea şi să nu mai boscorodim prin cârciumi şi parcuri despre ce ne lipseşte, ce n-avem şi cum viitorul pare, mereu, sumbru. Haideţi să nu ne mai plângem de milă şi să urmăm o veche povaţă: „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă”, să dăm lamentarea pe un pic de acţiune şi să scoatem dârzenia noastră proverbială la suprafaţă. Nu vă propun un medicament, ci o terapie. Cea mai largă terapie de grup de pe suprafaţa Pământului. Haideţi să ne vindecăm sufletele şi să ne ardem cuvintele înjositoare de pe buze şi să ne mândrim că avem calităţi pe care alţii le cumpără chiar de la noi cu preţul unei vieţi mai bune.
Suntem buni, oneşti, ospitalieri şi stim cum să ne facem plăcuţi oriunde. Istoria a dovedit că putem fi şi stânci şi văpaie.
Avem un Neam şi o Ţară, cum alţii n-au avut şi, de acum încolo, nici nu vor avea. Să ne mândrim cu ce ce avem, Creatorul a fost generos cu noi, haideţi să ne croim un destin care să aibă la bază valorile noastre veşnice. Haideţi să reînvăţăm solidaritatea, admiraţia şi dragostea pentru românul de lângă noi. Să nu mai moară capra vecinului nostru român.
Ne vom vindeca şi vom râde de ridicolul celor care cred că vor împărăţi lumea.
P.S.-Către presă: criticaţi uscăturile cu vehemenţă, arătaţi hoţii, sugrumaţi corupţia şi demagogia, dar spuneţi şi despre românii care fac bine, care ne fac onoarea de a fi români oriunde ar fi, vorbiţi despre gesturile de generozitate, despre minţile româneşti care au propulsat umanitatea un pic mai departe. Fiţi drepţi şi veniţi şi voi lângă noi, fraţii voştri pe calea unei mândrii naţionale justificate!
