Premium
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, i-a trimis o scrisoarei preşedintei Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea Simona Marcu, în care denunţă "grave derapaje de la statul de drept", din cauza protocoalelor dintre SRI şi instituţiile din justiţie.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă scrisoarea intergrală semnată de liderul ALDE:
Doamnei judecător Simona Camelia Marcu
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii
Stimată Doamnă Președinte
Mă adresez dumneavoastră în calitate de Președinte al Senatului României, preocupat și îngrijorat, totodată, de tot mai multe informații vehiculate intens în spațiul public, care dezvăluie grave derapaje de la statul de drept și care arată că există amenințări directe la independența magistraților procurori și judecători. Mă refer nu numai la protocoalele de lucru – adevărate instrumente de interferență și presiuni asupra magistraților – încheiate de Serviciul Român de Informații nu numai cu Direcția Națională Anticorupție ci și cu alte instituții ale sistemului judiciar, printre care și Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii.
Am ales această cale de comunicare instituțională, deoarece la alegerea dumneavoastră ca președinte al Consiliului Superior al Magistraturii v-ați declarat public disponibilitatea de a purta un dialog onest și deschis cu celelalte puteri ale statului și ați pledat pentru echilibrul sistemului judiciar. Cu același prilej, ați afirmat că CSM trebuie să-și asume pe deplin rolul constituțional de garant al independenței justiției și să se implice în stabilirea și aplicarea unor politici judiciare constante și coerente.
Tema pe care v-o supun atenției și care mă îngrijorează foarte mult este discrepanța creată, pe de-o parte, între cadrul constituțional creat în urmă cu aproape trei decenii în urmă pentru garantarea dreptului la apărare al cetățenilor și a dreptului de a avea acces liber la justiție și la un proces echitabil, cu complete formate din judecători competenți, imparțiali și independenți și, pe de altă parte, nesocotirea și chiar încălcarea flagrantă pe diferite structuri ale sistemului judiciar, a acestor drepturi constituționale, pe care Adunarea Constituantă le-a ridicat la standardele europene ale Consiliului Europei și Uniunii Europene.
Zilnic apar noi informații despre intervenția unor organisme specializate ale Serviciului Român de Informații în activitatea magistraților procurori și judecători, în pofida statutului acestora de magistrați independenți. Mi se pare extrem de grav că organisme de conducere din cadrul Ministerului Public, Curți de Apel și chiar Înalta Curte de Casație și Justiție au acceptat – sub semnul cooperării tehnice de specialitate – amestecul direct al SRI, nu numai în fazele procesuale de cercetare și urmărire penală, ci și în activitatea propriu-zisă de judecată. Nu mă refer aici la dosarele în care au competență tehnică specializată și recunoscută prin norme de procedură penală structuri ale SRI, ca organe de cercetare penală speciale, ci la numeroase alte dosare penale, întocmite cu probe furnizate de SRI în afara cadrului legal. Potrivit Constituției, înfăptuirea justiției este rezervată magistraților judecători, nicio altă autoritate publică nevând drept de intervenție în actul de justiție.
Are puterea judecătorească nevoie de cooperarea – ca să nu spun intervenția directă – a ofițerilor SRI pentru a-și îndeplini rolul constituțional și pentru a apăra drepturile cetățeanului? Au nevoie procurorii de caz să întocmească dosare de urmărire penală cu intervenția directă și nemijlocită a ofițerilor SRI? În felul acesta, structuri speciale ale serviciului de informații au căpătat acces direct și necondiționat la dosarele astfel întocmite, ceea ce este un lucru inacceptabil într-un stat de drept.
Acestea nu sunt întrebări retorice Doamnă Președinte. Sunt întrebări pe care și le pune orice cetățean român și, sunt convins, că și le pun foarte mulți magistrați procurori și judecători.
Cel care pierde aflând răspunsul la cele două întrebări, este cetățeanul simplu, reprezentat în Parlament de către senatori și deputați. Este, mai ales, cetățeanul aflat în proceduri judiciare, care nu are modalități practice de apărare, deși Constituția i le permite și chiar i le garantează.
Mă refer în acest context general, pe care nu mi-am propus să-l conturez în întregime, la Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.140 din 6 februarie 2014, publicată pe pagina de Internet a CSM.
Potrivit art.2 alin.(2) din regulament, judecătorii, procurorii și magistrații asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt îndreptățiți să aibă acces la informațiile clasificate secret de stat ori secret de serviciu, fără a avea certificat ORNISS, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut în Anexa nr.1 la regulamentul respectiv. Nu este un secret că aceste informații clasificate sunt probe prevăzute ca atare în Codul de procedură penală și care vor fi examinate și verificate de către completul de judecători pe parcursul procesului penal. Prin normele prevăzute în regulament, judecătorul are acces la aceste documente numai sub condiția semnării unui angajament, a cărui încălcare va atrage sancțiuni pe seama sa. Dacă un judecător nu semnează angajamentul, nu va putea analiza probele respective, fiind în imposibilitate de a înfăptui actul de justiție în mod complet. Obligat să semneze un astfel de angajament pentru a putea evalua întregul material probator depus la dosar, judecătorul va fi nevoit să accepte o restrângere a independenței sale. Este evident că obligația judecătorului de scaun de a semna un astfel de act, îi încalcă independența pe care i-o recunoaște Constituția și i-o garantează Consiliul Superior al Magistraturii.
Una dintre condițiile existenței statului de drept este tocmai respectarea independenței justiției, or într-un stat de drept cetățenii trebuie să aibă parte de un proces echitabil, în care persoana inculpată să aibă garantate toate mijloacele procesuale de apărare. Această cerință se regăsește și în art.2 al Principiilor de bază ale independenței sistemului judiciar, elaborate de Națiunile Unite în 1985. Potrivit textului citat, ”sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate imparțial, pe baza faptelor și în conformitate cu legea, fără vreo restricție, directă sau indirectă din orice parte sau pentru orice motiv”. Este evident că acest principiu este încălcat de art.2 alin.(2) din regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 140/2014 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Legea nr.182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate, în baza căreia Consiliul Superior al Magistraturii a elaborat regulamentul respectiv, nu prevede obligația magistraților procurori și judecători de a semna vreun angajament de păstrare a secretului de stat și de serviciu. Rezultă deci, că regulamentul a adăugat în mod ilegitim la lege un text care nu conține voință legislativă suverană. Oricine poate vedea aici grăuntele unui conflict juridic de natură constituțională între puterea legislativă și Autoritatea Judecătorească – CSM, creat de Consiliul Superior al Magistraturii prin arogarea unui drept de legiferare, recunoscut prin Constituție doar Parlamentului. Independența judecătorului este o problemă de statut al acestuia, or statutul magistraților judecători este stabilit prin lege, nu printr-un regulament aprobat prin hotărâre a CSM.
Mă întreb de ce Consiliul Superior al Magistraturii a simțit nevoia de stabilire în sarcina magistraților a obligației de semnare a angajamentului, în condițiile în care Codul penal prevede măsuri suficiente pentru păstrarea confidențialității datelor și informațiilor aflate în dosare penale?
Ce garanție mai are persoana care se judecă, că procurorul de caz nu va accepta material probator prezentat sub forma informațiilor clasificate de către SRI, în virtutea Protocolului încheiat cu DNA, sub forma informațiilor clasificate? Mă îndoiesc că un astfel de dosar ”fabricat”, va fi soluționat ușor de un complet ai cărui judecători nu au semnat angajamentul prevăzut în regulamentul aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii. Așa cum bine cunoașteți, nu sunt puține situațiile în care instanțele au definitivat dosare penale cu soluții de achitare pentru lipsă de probe. Societatea primește cu satisfacție astfel de decizii.
Sunt convins Doamnă Președinte, că unele dintre aceste dosare, în care s-au pronunțat soluții de achitare, au cuprins și material probator furnizat procurorilor de caz de către Serviciul Român de Informații în temeiul protocolului încheiat cu Direcția Națională Anticorupție. Judecătorii care au dat aceste soluții merită aprecieri din partea societății.
Cum documentele secrete aflate în unele dosare aflate pe rolul instanțelor, provin de la organisme specializate ale SRI, rezultă că ofițeri ai acestuia cunosc în amănunt conținutul dosarelor respective și cel puțin materialul probator. În aceste condiții, judecătorul de scaun mai poate fi imparțial și judeca în mod independent?
Ca parlamentar este regretabil să constat că Legea nr.182/2002, care reglementează cadrul legal de protejare a informațiilor clasificate, conferă în art.34 lit.b) Serviciului Român de Informații, atribuția de a supraveghea acțiunile întreprinse de parchete și instanțe, în aplicarea prevederilor regulamentului. Același organism verifică, potrivit art.34 lit.d) din lege, modul în care judecătorii și procurorii semnatari ai angajamentului de păstrare a confidențialității probelor care constituie secret de stat ori de serviciu, respectă normele legale în materie. Este clar pentru oricine, că cele două prevederi legale încalcă în mod grav independența judecătorului. Nicio dispoziție din Codul de procedură penală nu prevede intervenția altor autorități publice, în afara celor legitimate procesual, să participe chiar și indirect la înfăptuirea actului de justiție, or prin controlul exercitat de SRI asupra modului în care judecătorii semnatari ai angajamentului utilizează probele aflate la dosar conținând informații secrete, se încalcă grav independența justiției. Într-un stat de drept este inadmisibil ca serviciile de informații să recurgă la ingerințe în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Mi se pare, însă, extrem de grav art.11 alin.(1) din regulament. Iată conținutul său:
”Art.11 - (1) În cauzele care conțin și documente clasificate, documentele respective se păstrează în volume separate, care nu sunt accesibile publicului. Aceste documente pot fi accesibile personalului instanțelor sau, după caz al parchetelor, părților, apărătorilor acestora, experților, potrivit procedurii reglementate în Legea nr.182/2002, cu modificările și completările ulterioare, Hotărîrea Guvernului nr.585/2002, cu modificările și completările ulterioare, Hotărîrea Guvernului nr.781/2002 și numai dacă dețin certificat de securitate pentru acces la informații clasificate sau autorizație de acces, corespunzător clasei, respectiv nivelului de secretizare al fiecăruia dintre documentele volumului corespunzător și dacă argumentează principiul necesității de cunoaștere”. Textul citat din regulament nu are nicio valoare practică, întrucât este de presupus că persoana urmarită penal sau, după caz, persoana inculpată aflată în procedură de judecată în fața instanței, precum și apărătorul acesteia, nu vor primi niciodată certificat ORNISS. Ca atare, dreptul constituțional la apărare și la un proces echitabil al persoanelor aflate într-o procedură judiciară este anulat, deși are garanții constituționale.
Față de cele arătate, vă solicit Doamnă Președinte, ca potrivit principiului cooperării instituționale loiale, să supuneți atenției plenului Consiliului Superior al Magistraturii regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu, pentru a se analiza dacă acesta corespunde principiilor statului de drept, precum și dispozițiilor constituționale referitoare la accesul la justiție și la dreptul la apărare.
Cu deosebită considerație
Călin Popescu-Tăriceanu
