Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tehnocrații joacă în reeditarea episodului 'Ponta - prezervativul pensiilor'

De câteva zile, Victor Ponta a luat austeritatea în braţe. Pe Facebook, la televiziuni, oriunde i se oferă o platformă de exprimare (și i se oferă, har Domnului!), fostul premier avertizează că în 2017 vor urma tăieri de venituri și majorări de TVA, pentru că un guvern „al lui Iohannis” nu-și va asuma niciodată depășirea țintei de deficit. Cum macroeconomia nu e tocmai un sport popular în România, nu mai interesează pe nimeni cine a pus umărul la dezechilibrarea raportului venituri/cheltuieli.

În acest vesel context, comunicatul Ministerului Muncii pe tema indemnizațiilor pentru mame a căzut ca mana cerească pentru PSD. Într-un univers al tehnocraților, în care guvernanții nu depind de un vot popular, ar conta prea puțin că un ministru aleargă cu bâta în mână prin țara bălților. Viața Guvernului Cioloș nu se desfășoară însă într-un glob de sticlă. Cu trei luni înainte de alegeri, să sugerezi (sau să lași loc interpretărilor în acest sens) că unele drepturi financiare ar fi prea mari este o gafă de comunicare aproape înduioșătoare. Eroarea nu va dispărea în eter, nu se va estompa lin, ci va fi decontată de PNL, formațiune asociată în mentalul colectiv cu Guvernul Cioloș, care îl mai și curtează intens pe ministrul Pâslaru.

Sigur, ministrul a realizat gafa și a ieșit grăbit pe TV să explice, însă bulgărele a pornit deja la vale, generând contextul favorabil pentru reeditarea promisiunilor PSD din 2014. Prea puțin contează pentru alegătorul de rând fondul problemei. Așa cum „Doar Ponta protejează pensiile” de un Iohannis decis să le taie (2014), „Doar PSD protejează mamele” în 2016 (mesaj deja transmis de Dragnea). Publicul larg nu se încurcă în detalii, nu trece la discuții de principiu despre plafonarea indemnizațiilor în acord cu plafonarea contribuțiilor, nu ține cont de faptul că Guvernul aruncă eventualele măsuri reparatorii în seama Parlamentului. Românul de rând va reține prima idee: Guvernul Cioloș este de părere că indemnizațiile sunt prea mari. Fără nuanțe. „Ups! Chestia aia pe care am călcat era o greblă?” Da, domnule ministru!

content-image

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.