Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toate televiziunile din Thailanda au un program unic şi emit ALB-NEGRU

Moartea regelui thailandez Bhumibol Adulyadej (88 de ani), joi, a determinat televiziunile din Thailanda să treacă în cursul serii la un program unic, în alb şi negru, pentru o perioadă de 30 de zile, în semn de doliu după decesul monarhului, lor alăturându-se şi canale internaţionale precum HBO, CNN şi BBC, relatează vineri AFP şi DPA.

Citeşte şi: Regele cu cea mai îndelungată domnie e în stare gravă: Există zvonul că a murit

Demersul survine la o solicitare din partea guvernului, adresată către toată presa, televiziuni şi media online, de a trece la un program unic, potrivit unui anunţ al purtătorului de cuvânt al executivului thailandez, Sunsern Kaewkamnerd.

Joi seara, toate canale de televiziune thailandeze au difuzat imagini de arhivă, în alb şi negru, ale programului unic. Aceleaşi imagini au apărut puţin mai târziu pe canale internaţionale de televiziune. Difuzarea a demarat imediat după ce Casa regală thailandeză a anunţat moartea suveranului joi seara.

Citeşte şi: Cel mai longeviv și mai bogat rege din lume a murit

Trecerea la imagini în alb şi negru s-a făcut şi în ziarele tipărite, ale căror fotografii şi anunţuri publicitare vor trebui să aibă aceste caracteristici timp de treizeci de zile. Site-urile mai multor mari ziare s-au conformat deja consemnului de joi seara. Prima pagină la două mari ziare anglofone - Bangkok Post şi The Nation - era ocupată cu portrete ale suveranului. ''Regatul în doliu'', titra The Nation.

Citeşte şi: 'Bibi' Netanyahu critică dur proiectele Unesco din Ierusalim

Imagini rare video şi fotografii, adesea însoţite de partituri muzicale compuse de însuşi Bhumibol, vor fi difuzate non-stop de către televiziunea thailandeză vineri până la miezul nopţii, potrivit media controlate de guvern. Începând de sâmbătă, fiecare canal va trebui să-şi facă propriul program, dar unele tipuri de emisiuni, precum cele de divertisment, jocuri şi de publicitate, vor fi în continuare interzise. Prezentatorii de televiziune vor trebui să aibă o ţinută vestimentară adecvată.

Citeşte şi: The New York Times respinge acuzaţiile de defăimare ale lui Donald Trump

Potrivit DPA, imaginile cu Bhumibol, dintre care majoritatea de când era tânăr, îl prezintă pe monarh călătorind în zone rurale, unde a lansat proiecte de dezvoltare. Regele era arătat ca un om din popor, dornic să cutreiere prin munţi şi păduri, încălţat cu cizme, pentru a se întâlni cu supuşii săi de la ţară. Era cunoscut pentru modestia sa când vorbea cu fermieri şi alţi cetăţeni obişnuiţi ai ţării. În alte imagini, el apare în ţinuta sa regală, îndeplinindu-şi atribuţiile de monarh, transmite agerpres.

Citeşte şi: Accident de autocar în Coreea de Sud. 10 pasageri au murit

Bhumibol Adulyadej a încetat din viaţă după 70 de ani de domnie, până la decesul său el fiind cel mai în vârstă monarh din lume în exerciţiu. Fiul său a cerut ''un termen'' înainte de a-i succeda, lăsând Thailanda într-o perioadă de mare incertitudine, notează la rândul său AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.