UDMR șantajează ca mafia: vrea bani și tăcere

Autor: Bogdan Diaconu, Președintele Partidului România Unită

Publicat: 17-05-2014

Actualizat: 17-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Adică să nu mai fie criticat. Cum am fost luat în vizor de mai mult timp de către liderii Uniunii și cum Borboly Csaba, liderul UDMR Harghita, s-a ostenit să scrie chiar și o scrisoare oficială către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România prin care să atace legea mea de interzicere a steagurilor etnice,
nu m-aș mira să mă trezesc cu solicitarea de a mă abține să-i mai numesc drept ceea ce sunt: niște marionete ale Budapestei și niște inamici ai statului român, niște extremiști care trebuie interziși prin lege.

Această declarație este o preîntâmpinare a intențiilor lor de a mă face să tac și o promisiune în același timp: nu îi voi ierta pe liderii UDMR pentru demersurile lor anti-constituționale și îi voi critica la scenă deschisă de fiecare dată când vor desfășura activități anti-românești, adică tot timpul. Prezența lor la guvernare este un accident nefericit pe care aș vrea să îl văd încheiat cât mai curând. Faptul că practică un șantaj odios și că au mirosit imediat niște avantaje suplimentare pentru că se apropie o moțiune de cenzură reprezintă dovada incontestabilă că nu au ce căuta la guvernare. Aș prefera orice soluție de înlocuire a lor de acolo. Iar comportamentul UDMR, să nu ne ferim să o spunem, este unul de tip mafiot: vrea bani și tăcere.
Nu îi voi ierta pe liderii UDMR pentru demersurile lor anti-constituționale și îi voi critica la scenă deschisă de fiecare dată când vor desfășura activități anti-românești, adică tot timpul. Prezența lor la guvernare este un accident nefericit pe care aș vrea să îl văd încheiat cât mai curând.

Așa că le transmit liderilor UDMR și pe această cale să nu se ostenească să încerce să îmi pună călușul în gură, că nu vor reuși. Iar proiectul de lege al scoaterii lor în afara legii îi așteaptă, dacă îndrăznesc să depună în Parlament un proiect al legii autonomiei teritoriale, alături de extremiștii de la PCM.

UDMR este o plagă a politicii românești care trebuie tratată, operată și vindecată. Acesta este răspunsul meu la șantajul pe care liderii Uniunii îl vor încerca în zilele care urmează.

Iată AICI și amănunte despre ”nemulțumirile” UDMR.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri