DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un celebru procuror este clientul ajuns la spital după ce a mâncat la o cherhana din Vadu - ANPC a închis restaurantul

Restaurantul Moessia din Vadu a fost închis de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru mai multe nereguli, fiind găsite produse alimentare şi materii expirate chiar şi de trei ani, iar verificarea a avut loc după ce un consumator a mâncat ton la această unitate şi a ajuns la spital, peştele respectiv fiind expirat de câteva luni.

Clientul ajuns la spital este un cunoscut procuror constănțean, Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Acesta a ajuns în stare gravă la spital, după ce a luat masa, miercuri seară, la acest restaurant, potrivit focurspress.ro.

După ce a început să se simtă din ce în ce mai rău, procurorul a ajuns la Centrul de Permanență de la Năvodari, unde personalul medical a chemat ambulanța pentru a-l transporta la Spitalul Județean.

„Le mulțumesc medicilor care mi-au salvat viața, după ce am fost otrăvit. SUnt niște oameni excepționali și le mulțumesc”, transmite procurorul Niță prin intermediul „Focus Press”.

Procurorul trece printr-o perioadă cumplită, după ce fiul său s-a sinucis în luna noiembrie.

În cursul zilei de joi, la primele ore ale dimineții, reprezentanții ANPC și polițiștii au făcut un control la restaurantul respectiv, de la Vadu și au decis închiderea localului. În continuare se fac cercetări pentru a se stabili dacă au mai fost și alte persoane care au avut de suferit în condiții similare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.