DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vești de ultimă oră din Timişoara, în cazul bărbatului cu suspiciune de coronavirus - Medicii au anunțat REZULTATUL testelor

sciencealert.com
coronavirus

Vești de ultimă oră din Timişoara, în cazul bărbatului cu suspiciune de coronavirus.  Şapte teste făcute de medicii din Timişoara în cazul bărbatului cu suspiciune de coronavirus şi al celor care au intrat în contact cu femeia deja diagnosticată sunt negative, conform News.ro.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Sorina Pintea e audiată la DNA central, după aproape 10 ore de percheziții

”Toate testele efectuate azi sunt negative”, a declarat medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Au fost testaţi cei şase contacţi ai pacientei infectate cu coronavirus care se află internată la Timişoara, dar şi un şofer de TIR care s-a prezentat la spital, după o vizită în Italia, acesta având aceleaşi simptome ca şi femeia depistată pozitiv.

Cei şase contacţi ai pacientei infectate cu coronavirus, după o vizită în Italia, în zona oraşului Bergamo, sunt părinţii ei care locuiesc în Lugoj şi patru prieteni cu care aceasta s-a întâlnit la revenirea în ţară. Femeia este în stare bună şi a fost internată în cursul zilei de vineri la Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. În cursul nopţii trecute a avut o uşoară febră, însă aceasta a scăzut spre dimineaţă. Femeia mai are o tuse seacă şi primeşte tratament medical.

În ceea ce îl priveşte pe bărbatul care a fost testat de coronavirus, şi el se află internat la Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. El are 45 de ani şi s-a prezentat singur la medic, acuzând tuse seacă. S-a întors în ţară vineri, după ce, la volanul TIR-ului său s-a aflat în regiunea Lombardia din Italia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.