Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vlad Moldoveanu, jucătorul nționalei de baschet, a revenit la Cluj

www.euroleague.net
baschet - fener și real madrid

Jucătorul naţionalei de baschet masculin Vlad Moldoveanu a revenit la formaţia U Banca Transilvania Cluj, cu care câştiga în 2017 titlul, Cupa României şi Supercupa. S-a transferat apoi în Turcia, dar în ultimele luni a fost ţinut departe de teren de o accidentare gravă la genunchi, informează news.ro.

”Înainte de orice, aş vrea să menţionez cât de încântat sunt că mă întorc acasă. Am jucat în multe ţări, multe oraşe, dar unul dintre cele mai frumoase şi primitoare în care am fost până acum a fost Clujul. De la club, până la suporteri, eu şi familia mea ne-am simţit bineveniţi. Nu m-am născut la Cluj, însă am ajuns să mă simt ca un fiu adoptiv al acestui oraş. Pentru acest lucru, le mulţumesc din suflet tuturor celor care au făcut acest lucru posibil şi vreau să le transmit că simt o mândrie aparte că am oportunitatea să joc pentru echipa lor de suflet din nou”, a declarat jucătorul după semnarea contractului.

El a mai spus că şi familia sa, soţia şi cei trei băieţi, este încântată de revenirea la U BT Cluj: ”Soţia si copiii mei sunt entuziasmaţi că ne întoarcem la Cluj, acolo unde ne-am făcut atâţia prieteni şi am avut atâtea experienţe frumoase. Mă bucur că voi avea iar şansa să lupt pentru un titlu pe pământ românesc, dar şi să-mi continui munca înspre obţinerea unui titlu european. Aştept cu nerăbdare să joc din nou în faţa unora dintre cei mai frumoşi suporteri de care am avut parte în cariera mea şi sper că vom avea iarăşi sala plină la fiecare meci”.

La rândul său, antrenorul Mihai Silvăşan a precizat: ”Îi urăm bun venit lui Vlad Moldoveanu, un jucător care a pus umărul serios la trofeele pe care am reuşit să le câştigăm acum doi ani. Este un jucător român foarte valoros, care mai are multe de spus în baschet. Îi mulţumim că a ales să revină la Cluj şi sper ca împreună să ne îndeplinim toate obiectivle pe care ni le-am propus”.

În vârstă de 30 de ani, Vlad Moldoveanu are 2,06 metri înălţime şi joacă pe poziţiile 4-5. În sezonul trecut a jucat la Demir İnşaat Büyükçekmece, în prima ligă turcă, cu care s-a clasat pe locul 12.

În carieră a mai trecut pe la echipele Benetton Treviso, Le Havre, Kalev/Cramo, PGE Turow Zgorzelec şi Stelmet Zielona Gora.

Vlad Moldoveanu este primul transfer al formaţiei U BT Cluj, care s-a clasat pe locul 3 în 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.