Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALARMANT Numărul agresiunilor antimusulmane din Franţa a crescut de trei ori

politia franta

Numărul actelor antimusulmane 's-a triplat' în 2015 în Franţa iar cel al actelor antisemite a rămas la 'un nivel ridicat', a declarat ministrul de interne Bernard Cazeneuve pentru cotidianul La Croix într-un interviu care va fi publicat miercuri, relatează AFP.

Numărul actelor antimusulmane 's-a triplat' şi a fost de 'circa 400 pentru anul 2015', a declarat ministrul. Peste jumătate dintre aceste acte (acţiuni şi ameninţări) au fost înregistrate în primul trimestru al anului trecut, după atacurile jihadiste care au vizat în ianuarie publicaţia Charlie Hebdo, un echipaj de poliţie şi un magazin evreiesc din Paris şi care s-au soldat în total cu 17 morţi. Pe de altă parte, 'pentru întreg anul 2015, constatăm o diminuare cu 5% a numărului actelor antisemite, care rămân totuşi la un nivel ridicat, cu 806 acte constatate', a mai spus ministrul. Locurile de cult şi cimitirele creştine, care sunt în Franţa cele mai numeroase şi în număr de zeci de mii, 'nu au fost scutite, cu 810 de acte, în creştere cu 20%', a adăugat Cazeneuve.

În anul 2014 s-au înregistrat 133 de acte antimusulmane, conform unui bilanţ realizat în baza plângerilor şi depoziţiilor primite de poliţie. În ceea ce priveşte actele antisemite, în 2014 s-au înregistrat 851. 'În calitate de ministru al cultelor, nu pot accepta astfel de acte. Trebuie pedepsite sever', a subliniat Bernard Cazeneuve, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.