Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ cu bombă la Bruxelles: Un suspect, reţinut/ UPDATE

news alert

O alertă cu bombă a fost declanşată marţi dimineaţa la Bruxelles, la centrul comercial City 2. Potrivit presei Belgiene, un suspect a fost deja reţinut. Acesta purta o centură cu explozibil.

Un bulevard a fost închis (Jardin Botanique), la fel şi staţia de metrou Rogier, iar autorităţile intervin la centrul comercial.

Premierul Belgiei şi-a anunlat o apariţie TV pentru a putea gestiona situaţia în cadrul unei celule de criză.

Potrivit ziarului belgian, poliţia a fost avertizată cu privire la 'o situaţie suspectă după apelul unei persoane particulare la ora locală 5:30', a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bruxelles Capitale-Ixelles, Ilse Van de Keere. "A fost stabilit un perimetru de securitate. Operaţiunea este în curs de desfăşurare', a adăugat ea. Circulaţia pe bulevardul Jardin Botanique a fost întreruptă, în schimb staţia de metrou Rogier a rămas deschisă. Echipe ale serviciilor de deminare (SEDEE) au fost trimise la faţa locului pentru a evalua situaţia.

UPDATE: Bărbatul arestat marţi în apropierea unui centru comercial din inima Bruxellesului nu avea asupra lui explozivi, a declarat o sursă din poliţia belgiană pentru Reuters. 

Bărbatul a fost arestat în apropierea centrului comercial City 2 la ora locală 5:30, iar arestarea sa şi informaţiile potrivit cărora acesta ar fi intenţionat să comită un atac terorist au dus la convocarea centrului naţional de răspuns în caz de crize, cu participarea premierului belgian Charles Michel şi a ministrului de interne Jan Jambon. 

Potrivit ziarului belgian, poliţia a fost avertizată cu privire la 'o situaţie suspectă după apelul unei persoane particulare la ora locală 5:30', a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bruxelles Capitale-Ixelles, Ilse Van de Keere. Zona din jurul mall-ului a fost încercuită, însă staţia de metrou Rogier, din apropierea centrului comercial, a rămas deschisă. Echipe ale serviciilor de deminare (SEDEE) au fost trimise la faţa locului pentru a evalua situaţia. 

Forţele de securitate au confirmat că presupusa centură explozivă pe care o purta bărbatul arestat era falsă, a relatat presa belgiană citată de EFE. Potrivit mass media belgiene, ar putea fi vorba de un dezechilibrat mintal. 

Mai multe ieşiri de metrou situate în proximitatea City 2 au fost blocate marţi dimineaţa, iar numeroşi militari înarmaţi puteau fi văzuţi patrulând în zonă, a transmis AFP. Angajaţi îmbrăcaţi cu veste galbene fluorescente le indicau pasagerilor singura ieşire care funcţiona, foarte aglomerată. Utilizatorii serviciului de metrou nu păreau panicaţi, notează agenţia de presă franceză, care adaugă că un purtător de cuvânt al poliţiei bruxelleze a declarat că magazinele din zona adiacentă centrului comercial vor rămâne închise până la noi ordine. 

Din cauza alertei cu bombă, Premierul belgian Charles Michel şi-a anulat intervenţia pe care o avea programată în această dimineaţă în direct la postul de radio RTL. 'Situaţia este deocamdată sub control', a declarat premierul Charles Michel pentru postul RTL, în timp ce se pregătea să ducă la reuniunea centrului de criză. Michel a menţionat că serviciile de securitate rămân în stare de alertă şi că Parchetul federal va oferi detalii cu privire la cele întâmplate în următoarele ore. 

Bruxellesul, care la 22 martie a fost ţinta unor atacuri teroriste revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic, a cunoscut numeroase alerte teroriste după aceste atentate, iar poliţia şi-a multiplicat operaţiunile.

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.