Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCR explică, într-o motivare, obligaţiile stabilite de CEDO pentru România în domeniul penitenciarelor

Inquam Photos / Octav Ganea
ccr curtea constitutionala Inquam

Obligaţiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) reprezintă standarde minimale de protecţie în legătură cu condiţiile de detenţie, pe care statele sunt obligate să le transpună în măsurile legislative sau administrative interne, potrivit motivării deciziei prin care Curtea Constituţională a României (CCR) a respins obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la proiectul de modificare a Legii executării pedepselor.

"Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea ia act de contextul juridic şi social în care legiuitorul îşi manifestă intervenţia modificatoare a legii privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate. Premisa legiferării o constituie jurisprudenţa CEDO, prin care instanţa europeană a constatat încălcări ale art.3 din Convenţie, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condiţiile de detenţie care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare", se arată în motivare, scrie agerpres.ro.

Citește și: Veste proastă pentru bugetari! Ce ordonanță pregătește Guvernul Tudose

CCR a observat, totodată, că nu există diferenţe majore de conţinut între formele legii adoptate de Senat şi de Camera Deputaţilor, care "se circumscriu complementar obiectului de reglementare a legii iniţiate de Guvern".

"Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 61 alin. (2) din Constituţie; din contră, modul în care a fost adoptată legea criticată constituie o aplicare a principiului bicameralismului, caracterizat printr-o strânsă conlucrare şi colaborare între cele două Camere ale Parlamentului", se precizează în motivare.

Citește și: I-a scos din sărite! Marele hit al verii ‘Despacito’ a fost interzis

Pe 6 iulie, CCR a luat în dezbatere obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecţie formulată de 51 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este constituţională în raport de criticile formulate.

Citește și: Cioloș e pe val! Platforma România 100 anunță o mișcare bombă

Pe 14 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Legea prevede că "la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată". În forma propusă de Guvern se prevedea reducerea pedepsei cu 3 zile la fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, însă legea a fost modificată de Parlament.

Citește și: Uluitor! Un înalt oficial al Consiliului European șterge pe jos cu Antena 3 și România TV

Actul normativ mai prevede că "se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare din situaţiile următoare: cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupului sanitar şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerei de deţinere la numărul de persoane cazate în camera respectivă; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi a cerinţelor de igienă; existenţa infiltraţiilor, umezelii, mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie".

Citește și: Avertizări de proporții! Suntem lideri în UE, dar ca dezastru economic

Legea mai stipulează că nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost internată în infirmerii din cadrul locurilor de detenţie, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a MAI, a Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, dispoziţiile nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.

Citește și: Mădălin Ionescu se întoarce! Va da lovitura cu un proiect de senzație

În plus se prevede că în două luni după publicarea legii în Monitorul Oficial se va face evaluarea tuturor penitenciarelor şi în patru luni se vor evalua deţinuţii şi condiţiile în care îşi execută pedepsele.

Legea se va aplica pentru cei care au avut de ispăşit pedepse din 2012 până în prezent.

Citește și: Gigi Becali explodează! Propune măsuri radicale în scandalurile sexuale din Biserica Ortodoxă Română .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.