Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce trebuie să facă mai departe PNL ca să redevină o organizație eficientă

cubes-838590_960_720

Oricum am privi candidatura lui Marian Munteanu, ea a fost un eșec. Că a fost un eșec în nominalizare (cum cred eu), că a fost un eșec în gestiune (cum pare să fi recunoscut partidul), este mai puțin important în cele ce urmează.

Important este că numirea lui Munteanu nu a fost o "scăpare", o mică eroare care s-a amplificat precum un bulgăre de zăpadă. De la bun început trebuia observat că Munteanu nu este un candidat liberal ci unul (mai mult decât) conservator. Și că o asemenea schimbare expune partidul să piardă voturi imediat, fără să aibă timp până în alegeri să câștige alegători de factură mai non-liberală. Mai ales în București. Altfel spus, PNL trebuia să știe că ia o decizie majoră.

Întrebarea crucială pentru PNL, acum, nu este cum să îl facă primar pe Cătălin Predoiu, poate nici cum să gestioneze eșecul, ci cum să facă astfel încât aceste eșec să nu se mai repete în viitor.

Nu am fost o musculiță care să tragă cu urechea la ședințele PNL, dar nici nu cred că o eroare de asemenea proporții este simplul rezultat al unor decizii greșite. Mai degrabă este rezultatul unor probleme sistematice care încurajează deciziile greșite și descurajează corectarea lor.

Pregătind acest articol am identificat un fir roșu: lipsa de acces a conducerii PNL la informație de calitate, deci la realitate. O să ziceți că trăim în epoca informației; acest lucru este adevărat. Dar nu orice nivel de informație permite o decizie rațională într-o organizație de dimensiunea PNL.

Să examinăm, pe rând canalele care oferă partidului acces la realitatea înconjurătoare.

Sondaje de opinie și alte instrumente științifice

S-a discutat în precampanie de un mare sondaj pentru București. Dacă acest sondaj sugera că Marian Munteanu va fi acceptat de către bucureșteni fără controverse (lucru de care mă îndoiesc), atunci acest sondaj este prost. Dacă nu, partidul trebuia să declare o perioadă de testare în care să desfășoare un sondaj rapid să vadă în ce ape se scaldă.

Merită amintit că PNL a promis înainte de precampanie că va exista un "audit" al fiecărui candidat. Chiar dacă terenul nu a fost niciodată clarificat, el ar fi presupus o metodologie unitară și solidă. L-a auditat cineva pe Marian Munteanu? Întrebarea este, desigur, retorică.

Evaluarea preliminară a candidaților

Înțeleg că PNL se află într-o relație mai veche de colaborare cu Munteanu. Cum acesta din urmă este, totuși, o personalitate importantă, trebuia să existe o verificare preliminară, pentru a vedea posibilele probleme. Este cel puțin nefericit că în sertarele PNL nu a existat un dosar Marian Munteanu care să sublinieze punctele sensibile.

Nu este vorba de a tine dosare de cadre de tip comunist, este vorba de a face o politică modernă.

https://www.youtube.com/watch?v=F1Ho2DYhCW4

Verificare prelimininară a candidaților este o banalitate în democrațiile dezvoltare. Pe lângă verificările făcute de staff-ul partidelor, presa își face propriile evaluări.

Feedback din organizații și din exterior

Dacă nu ai un feedback profesionalizat, este cu atât mai important să consulți organizația. Din acest punct de vedere, PNL nu mai este partidul în care oamenii pot să își spună părerea cu voce tare. Cel puțin de la Crin Antonescu încoace, dizidența a fost stigmatizată, iar dizidența publică cu atât mai mult. Am văzut și în ultimele declarații PNL că se acuză "manevre din exterior" de parcă exteriorul ar fi un loc rău. Exteriorul nu este un loc rău, dimpotrivă, este locul unde se află electoratul.

Este cu siguranță nefericit dacă, așa cum s-a anunțat public, nu s-a opus nimeni alegerii lui Munteanu drept candidat. Dacă nu a existat o opoziție fermă, măcar cineva trebuia să insiste asupra faptului că omul este o necunoscută (vezi mai sus) și să ceară o scurtă perioadă de studiu și reflecție.

Doar Mircea Ionescu Quintus s-a opus, ceea ce ne duce la o observație destul de tristă. Două voci s-au auzit clar în PNL în această perioadă. Despre Mircea Ionescu Quintus se zvonește că, pe lângă abținerea oficială, a reacționat foarte negativ la calificarea lui I. G. Duca drept asasin. Ovidiu Raețchi, candidatul PNL la sectorul 5, s-a distanțat și el ferm de opiniile lui Munteanu despre legionari.

Pe lângă aceștia s-a mai auzit vocea lui Mironescu, candidatul de la Sectorul 6, care apoi a oferit un fel de retractare și a Dianei Tușa, într-un comentariu solitar pe Facebook.

Ce au în comun toți aceștia: nu sunt "la mâna" PNL. Quintus este președinte de onoare și membru de drept al conducerii. Raețchi este candidat și este greu pentru PNL să îl înlocuiască atât de repede. Este drept că PNL i-ar putea sabota campania, teoretic vorbind. Dar nici să te duci prin cartierele de romi de mână cu un simpatizant "istoric" al legionarilor nu este tocmai o idee bună de campanie. Desigur au existat presiuni (vedem că Mironescu a cedat), dar Raețchi a decis că are mai mult de câștigat menținându-și poziția. În sfârșit, Diana Tușa a pierdut deja trenul pentru a deveni candidatul PNL la sectorul 1.

EDITARE ULTERIOARĂ: Toader Paleologu a protestat și el public. Paleologu care are de pierdut (susținerea pentru un nou mandat) a semnalat că, dacă nu va fi susținut în continuare se va ocupa de alte proiecte.

Early warning

Logic vorbind, asigurarea unui sistem de "early warning" (avertisment rapid) este o formă de folosire a feedback-ului extern. Dar, pentru rolul critic, am decis că este mai bine să o tratez separat.

Teoria spune că un partid ar face bine să aibă contacte permanente cu o serie de ONG-uri apropiate de interesele și opțiunile valorice ale electoratului său, pentru că acestea îl vor ajuta pe partid să simtă din timp unele teme și tendințe.

Dacă nu ai asta, poți folosi tehnica balonului de încercare, perfecționată în primele luni ale guvernării USL pe o fundație care, spun unii, i se datorează premierului Boc. Anume: lansezi o idee, aștepți ca ONG-urile și alte grupuri din societatea civilă să se panicheze (sau nu), citești protestele lor (dacă există) și decizi dacă mergi mai departe (sau nu). Pe lângă cele două liste de ONG-uri protestatare, PNL ar fi trebuit să observe aici și că subiectul transcende ideologia. De la Critic Atac la În Linie Dreaptă, toată lumea a condamnat decizia PNL. Să spui, în aceste condiții că ești atacat de simpatizanții altor partide a fost o naivitate.

Dacă nu ai o relație favorabilă cu ONG-urile și nu știi să exploatezi o relație nefavorabilă, poți (trebuie) să te uiți pe mediile de socializare. Internetul nu este în sine reprezentativ pentru societate dar prin el "curg" idei despre care poți estima că vor prinde rădăcini în timp.

În cazul nostru prin Internet a curs realitatea "brută" (sub forma unor fotocopii după articole ale lui Munteanu). Și a curs și realitatea mediată, cu alte cuvinte, toată lumea a citit acele fotocopii în aceeași manieră, ajungând la concluzia că Munteanu are o simpatie pentru legionari.

Concluzii

Deriva PNL nu a fost prevăzută, dar trebuia să fie previzibilă. Eu am ajuns la observațiile de mai sus (și) vorbind cu membri PNL, întrebându-i, în esență, un lucru simplu: Cum află partidul vostru care este realitatea? întrebarea mea a rezonat cu întrebările lor.

Punând cap la cap răspunsurile, eliminând canal după canal, rezultă că realitatea nu mai ajungea la PNL în niciun fel satisfăcător în momentul deciziei. Putem imagina conducerea PNL ca un grup de oameni într-o cameră cu mai multe ferestre. Cineva acoperă pe rând toate acele ferestre, până când nu mai intră decât raze sporadice de lumină. Și apoi cei din cameră trebuie să danseze.

Problemele descrise mai sus sunt, în general, cronice, chiar dacă intensitatea lor a devenit mai vizibilă acum.

Odată ajuns la această concluzie, nu mai simt nicio nevoie să explic cum a fost posibilă eroarea Marian Munteanu. Dimpotrivă, întrebarea este: cum de nu s-a întâmplat mai devreme? Răspunsul meu favorit este că, în ultima vreme, PNL nu s-a ocupat de realitatea externă ci de unificare. Pentru unificare, o anumită liniște și ignorare a stimulilor externi poate chiar să fi fost utilă, mai ales că victoria lui Klaus Iohannis le-a oferit timp și liniște.

Dar acele momente au trecut. PNL trebuie să intre înapoi în realitate, să tragă draperiile, să deschidă ferestrele. Să studieze realitatea, să verifice proprii candidați, să accepte feedback de la organizații, să dialogheze cu exteriorul, să vadă când societatea se schimbă și când stă pe loc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.