Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloș, atac voalat la Liviu Dragnea: Ce i-a transmis premierul

ciolos dragnea

Premierul Dacian Cioloş a afirmat vineri, pentru Agerpres, că un proiect de guvernare după 11 decembrie trebuie dezvoltat în baza unor principii asumate public, nu doar declarativ, transpuse în politici publice, iar principiile precum o Românie fără corupţie şi cu o clasă politică responsabilă "nu sunt iluzii", aşa cum susţine liderul PSD Liviu Dragnea.

"Din punctul meu de vedere, un proiect de guvernare după alegerile din 11 decembrie ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, nu numai declarativ, principii transpuse în decizii politice, în fapte, în politici publice. O Românie fără corupţie, o Românie cu o clasă politică responsabilă, o Românie guvernată cu bun simţ nu sunt iluzii, cum spune domnul Dragnea. Sunt pietre de temelie necesare pentru dezvoltarea ţării. Pentru mine, este singura cale pe care sunt pregătit să mi-o asum. Nu alături de orice partid, nu de dragul de a continua într-o funcţie sau alta, ci doar împreună cu cei care îşi asumă aceste valori. Aceasta a fost ideea lansării Platformei 'România 100' şi aceasta este cheia discuţiilor pe care le am şi le voi avea cu partidele care susţin această platformă", a precizat premierul Dacian Cioloş, într-o declaraţie acordată AGERPRES.

Întrebat în legătură cu declaraţia sa prin care face apel la PNL şi USR să nu folosească imaginea sa pe afişele electorale, Dacian Cioloş a susţinut că aceste două partide pot folosi "principiile şi portofoliul de proiecte" expuse în Platforma 'România 100'. "Atât PNL, cât şi USR au anunţat public că susţin Platforma 'România 100'. În măsura în care susţinem valorile din conţinutul acesteia, nu văd o problemă ca, în contextul promovării Platformei 'România 100', să fie folosite atât principiile şi portofoliul de proiecte, cât şi elemente vizuale de pe site-ul platformei. În rest, atât PNL, cât şi USR au propriile strategii de campanie, în funcţie de programele de guvernare şi de priorităţile lor", a mai spus Dacian Cioloş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.