Premium
Pentru prima dată după foarte multi ani, Republica Moldova va avea un președinte ales direct de către popor. Fără doar și poate, acest fapt este un pas în față pentru democrația de peste Prut și totodată este un accelerator al procedurilor electorale. În acest fel nu se vor mai repeta situații delicate precum cea de la ultimele alegeri prezidențiale, atunci când Moldova a stat mai mult de un an fără președinte, deoarece negocierile dintre partidele parlamentare – care aveau atributul de a numi președintele prin votul majorității – eșuau în mod constant.
În Republica Moldova există două curente politico – sociale: cel filo-rus, exprimat preponderent de către partidele de Stânga și cel filo-european, exprimat prin partidele de Dreapta, cu intenții declarative unioniste. Din păcate pentru simpatizanții curentului filo-european, partidele politice care îl reprezintă sunt prea multe și prea mici, iar liderii lor dau dovadă de orgolii prea mari pentru a pune numitorul comun deasupra intereselor imediate, erijându-se astfel, de multe ori, în perdanți. Pe de altă parte, în stânga eșichierului politic pare că există o coeziune mai mare sau cel puțin liderii lor înțeleg mai bine importanța scopului comun. Asta a făcut ca, în cei 26 de ani de existență, Republica Moldova să fie condusă preponderent de Stânga filo-rusă, deși suma procentelor partidelor filo-europene a fost, de multe ori, mai mare.
„Minunea turului doi”, ar spune unii – deși în cazul de față ar fi mai potrivită sintagma „blestemul turului doi”...
Revenind la subiectul concret al alegerilor prezidențiale, la prima vedere situația nu pare mult diferită față de starea de fapt creionată mai sus. Dar semnele pozitive sunt mai multe decât au fost în trecut.
După turul întâi, situația arată în felul următor: Igor Dodon, candidatul Partidului Socialiștilor (PSRM) a obținut 47,98%, iar Maia Sandu, candidata unică a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidului Liberal Democrat (PLDM) a obținut 38,71%. Pe locul trei s-a situat candidatul formațiunii Partidul Nostru, Dumitru Ciubașenco cu 6,03%, fiind urmat de Iurie Leancă, candidatul Partidului Popular European (PPEM), cu 3,11% și Mihai Ghimpu, din partea Partidului Liberal (PL), cu 1,8%. În ceea ce-i privește pe candidații independenți, Valeriu Ghilețchi a obținut 1,08%, Maia Laguta — 0,76%, iar Silvia Radu — 0,37%, în timp ce candidatul Partidului „Dreapta”, Ana Guțu, a obținut 0,17%.
Iată, așadar, unde pot conduce lipsa de viziune politică și orgoliul exacerbat: un fost prim-ministu a obținut puțin peste 3%, iar un fost președinte candidat cu mare notorietate nu a trecut de 2%. Cei doi candidați care au intrat în al doilea tur de scrutin reprezintă expresia clară a voinței populare. Sunt două curente, două școli de gândire: cea pro-europeană, cu aspirații și valori congruente cu cele românești și vestice și cea filo-rusă, euro-asiatică, cu o viziune mai apropiată de cea a „Țarului” de la Kremlin.
Lupta electorală care se va da în scurt timp la Chișinău are o importanță mai mare decât pare. Într-o Europă de Est care pare a fi mai instabilă ca oricând în istoria sa modernă, cu Ucraina care și-a pierdut o parte din teritoriu și cu Federația Rusă care dorește cu orice preț reafirmarea sa ca mare putere mondială, poziția geopolitică de care se bucură Republica Moldova devine cu atât mai importantă, iar opțiunea acestui stat devine cu atât mai grea pe plan internațional.
La prima vedere, Igor Dodon pare a fi la câteva zile distanță de confirmarea sa ca lider al Republicii, însă lucrurile nu stau chiar așa. Maia Sandu, candidatul „alternativă” deține absolut toate atuurile pentru a obține victoria în turul doi. Dincolo de logica politică elementară, care arată că cine intră în turul doi de obicei câștigă, în Republica Moldova avem de a face cu tradiția electorală a curentului de dreapta, filo-european, care a fost și este majoritar și care a avut, la fel ca și în România, ghinionul de a fi separat în prea multe partide pentru a putea oferi o coerență de guvernare. Dar Maia Sandu este expresia primenirii clasei politice de la Chisinau și a unui suflu nou, care bate de la Vest, peste tara.
Am scris în titlu că la început a fost „bătălia celor șase” deoarece doar șase candidați erau socotiți cu șanse de a obține un scor electoral care să conteze. Acum este „bătălia celor mulți” deoarece în turul doi nu mai este vorba de candidați, ci de fiecare votant în parte. Acum primează și votul negativ, nu numai votul dat din sarcină de partid. Acum toți basarabenii care doresc un viitor european trebuie să se mobilizeze pentru a face acest viitor să devină realitate. În alte țări au fost sur-montate diferențe mai mari decât cele nouă procente care îi separă pe cei doi candidați. Iar dacă ceilalți lideri politici pro-europeni nu doresc să o susțină deschis pe Maia Sandu, electorii lor trebuie să înțeleagă că acum, în turul doi, nu mai contează recomandarea unui partid sau a altuia.
Exact în asta constă „minunea”: în democrație și vot.
Victor Ionescu
Membru al Biroului Permanent National al PNL
