Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Discuţii PSD-PNL la Parlament, după avertismentul lui Iohannis

ponta gorghiu

Liderul PSD Victor Ponta, copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga şi preşedintele PC Daniel Constantin discută miercuri, la Parlament, despre legea alegerilor parlamentare şi legea votului prin corespondenţă. La discuţii participă şi Mihai Voicu (PNL), preşedintele comisiei de cod electoral, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi alţi parlamentari din comisie.

Discuţiile vin la doar câteva zile după declaraţiile preşedintelui Iohannis din Italia. Într-o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Milano, şeful statului s-a declarat nemulţumit de stadiul legii votului prin corespondenţă, în ciuda consultărilor pe această temă organizate la Cotroceni.

În privinţa legii alegerilor parlamentare, PSD şi PNL sunt de acord cu renunţarea la votul uninominal şi revenirea la votul pe liste de partid, însă nu s-a ajuns la un consens în privinţa numărului de parlamentari, în condiţiile în care românii au optat, la referendumul din 2009, pentru un Parlament de 300 de membri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.