Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOCUMENT - Fost ministru de Finanțe, în topul băieților cu retrocedări frauduloase

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, fostul ministru de Finanțe, Ionuţ Popescu apare în topul beneficiarilor retrocedărilor frauduloase, pe poziţia a noua, cu un cuantum al titlului de despăgubire de 130.635.648 de lei.

"Ionuţ Popescu nu e în dosar, nu e trimis în judecată. Nu are nici o treabă. A fost ministrul Finanţelor în perioada 2005-2006 şi el a înfiinţat Fondul Proprietatea. (...) Mi se pare bizar că el ajunge să tranzacţioneze acţiuni la fondul respectiv. (...) Practic, el a intermediat mita între cel care a obţinut retrocedărilor şi cel care a dat retrocedările", a comentat Mugur Ciuvică, invitat la "Sinteza zilei". 

„Asta a fost sistemul care a funcţionat în România. Tu, dacă aveai o proprietate şi trebuia să fii despăgubit de stat, nu reuşeai, dar, graţie unor planuri bine gândite la vârful statului, şmecherii care deţineau pârghiile puterii, puteau să-şi valorifice cum voiau aceste titluri”, a declarat Răzvan Savaliuc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.