Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOCUMENT Plângere penală împotriva lui Victor Ponta! Alți doi miniștri sunt vizați

ponta nervos

Premierul Victor Ponta și alți doi miniștri s-au ales cu plângere penală din partea unui fost ministru de Justiție. Monica Macovei este cea care i-a făcut plângere penală lui Ponta, fostului ministru de Externe, Titus Corlățean, dar și ocupantului portofoliului pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici.

”Pe 5.11.2014 am depus o plângere penală împotriva lui Victor Ponta, Titus Corlățean, Bogdan Stanoevici și președinților secțiilor de votare din străinătate care au încălcat dreptul constituțional de a alege, exercitat prin vot la primul tur de scrutin din 2.11.2014. Pe 11.11.2014 am trimis o scrisoare la Parchet prin care am cerut detalii privind înregistrarea plângerii și măsurile luate. Pe 18.11.2014 mi s-a comunicat că a fost constituit dosarul 597/P/2014 în care sunt efectuate acte prealabile privind neregulile de la scrutinul din 2 noiembrie.”, a anunțat Macovei.content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.