Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosarul lui Dragnea, din nou pe masa magistraților: Șeful PSD este acuzat de instigare la abuz în serviciu

Inquam Photos / Octav Ganea
liviu dragnea iccj

Un nou termen în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual în legătură cu angajarea a două membre de partid la DGASPC Teleorman este programat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 20 iunie, Constantin Balaban, fost şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din Alexandria, inculpat în dosar, a declarat că nu a luat nicio măsură în cazul celor două angajate care lucrau de fapt la PSD Teleorman şi chiar a semnat acte "de frică" să nu fie dat afară.

Citește și: Florin Jianu (CNIPMMR) lansează acuzaţii BOMBĂ: 'Guvernul NU mai are bani...'

El a arătat că a fost de acord să întocmească, la cererea directorului DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, fişe de prezenţă şi rapoarte de activitate pentru Adriana Botorogeanu, deşi ştia că aceasta din urmă nu lucra efectiv în instituţie, ci la PSD Teleorman. În context, el a spus că înainte de anul 2013 a fost preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD Alexandria.

Tot la 20 iunie a fost audiată Valentina Marica, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, ce avea în componenţă şi Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi. Ea este acuzată că a întocmit fişele de prezenţă şi a semnat rapoartele de evaluare a performanţelor în cazul celor două angajate care lucrau la PSD Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Valentina Marica a susţinut că, în anul 2009, a constatat că cele două nu veneau la serviciu, după ce şefii instituţiei i-au cerut fişele de prezenţă şi rapoartele de activitate ale tuturor angajaţilor.

Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, anunță Agerpres.

Citește și: Ministrul Educaţiei a DECIS: Cine PLEACĂ din minister şi din inspectorate

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi de la DGASPC Teleorman.

DNA susţine că Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, şi Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent. Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.