Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gorghiu după refuzul lui Cioloș: Poate vom reuși, până la urmă, să-l convingem

Dacian Cioloș a spus că nu i se pare democratic să modifice legea electorală, pentru alegerea primarilor în două tururi, așa cum a cerut PNL. În replică, copreședinta PNL Alina Gorghiu se declară surprinsă, dar dacă premierul nu se va lăsa convins, vor încerca să modifice legea în Parlament, pentru că așa a cerut strada. Totodată, lidera liberarilor precizează că nu e un subiect politic, ci unul tehnic, care îi va ajuta pe cetățeni.

”Referitor la revenirea la scrutinul în două tururi pentru alegerea primarilor, mă așteptam ca un guvern tehnocrat să dorească asumarea unei astfel de schimbări în legislația electorală. Asta, mai ales, având în vedere că în prima schiță a programului de guvernare asumat de premierul Cioloș, susținea reintroducerea votului în două tururi. Până la urmă, marți,19 ianuarie, prim-ministrul a ales o poziție de neimplicare, probabil și din teama de a nu fi acuzat de partizanat politic. Din punctul meu de vedere, acest subiect nu este unul politic, ci unul tehnic și nu folosește politicienilor ci, în primul rând, cetățenilor. Poate vom reuși, până la urmă, să-l convingem că este o măsură bună pentru societate. Poate îl va convinge societatea civilă, dacă noi nu am reușit”, a scris copreședintele PNL pe pagina de Facebook.

Alina Gorghiu mai spune că în ciuda șanselor mici de reușită vor încerca să schimbe legea în Parlament, dacă nu primesc susținerea premierului.

”Și într-un caz, și în altul, vom continua efortul de a schimba legea în Parlament, chiar dacă șansele sunt extrem de mici. Nu am pornit acest demers cu mari așteptări de succes, dar era de datoria noastră să încercăm tot ce ne stă în putință pentru a realiza această schimbare care, repet, a fost cerută insistent de către stradă”, a mai scris copreședinta PNL.

Citește și Cioloș nu susține schimbarea legii electorale

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.