INTERVIU VIDEO - Theodor Paleologu, ultimul aristocrat din politică: 'Politica de partid tâmpește'

Theodor Paleologu, descendent al unei vechi familii de boieri, se află la sfârşitul celui de-al doilea mandat de parlamentar şi aspiră la încă patru ani în legislativ, de această dată din postura de independent. Cu un CV impresionant şi un stil parcă inadecvat politicii de la noi, Paleologu pare o specie pe cale de dispariţie într-un Parlament suferind la capitolul imagine. Fostul ministru al Culturii a avut însă parte de doza sa de critici, fie din cauza opţiunilor politice din diverse momente, fie din cauza unui mod de a opera incognito. "Paleologu e ca apa sfinţită", spun unii, "nu a făcut nici bine, nici rău". Într-un interviu pentru stiripesurse.ro, deputatul dă o nouă interpretare acestei expresii, vorbind despre propria activitate politică, despre evenimentele de actualitate şi despre domeniile în care este expert: educaţie, cultură, diplomaţie.

- Sunteți pentru a treia oară în postura de candidat la alegerile parlamentare, de data aceasta independent. Ce v-a determinat să candidați din nou?

- Perseverența. Nu mă dau bătut și continui cu ce am de spus, de făcut în societatea românească și las alegătorii să mă trimită acasă dacă consideră ei că e cazul. Am ce face, eu am o profesie care mă pasionează. E una dintre cele mai nobile profesii din lume. Mă refer la predare, la educație. Însă cred că e o chestiune de coerență cu mine însumi. În primul rând, conținutul cursurilor mele are legătură cu problematica angajării în societate. Eu predau cursuri despre Cicero, despre Demostene, despre Pericle, despre biografiile lui Plutarh. Ar fi ciudat să spun una la cursuri și în viața mea să mă retrag în turnul de fildeș. Pe de altă parte, după cum bine știți, am fost dat afară din PNL pentru că aveam dreptate. Ori eu nu cred că faptul de a avea dreptate trebuie să te facă să te retragi. Dimpotrivă, trebuie să continui.

- De ce independent? Nu ați avut discuții cu alte formațiuni politice?

- În primul rând, am considerat că am fost deja în destule partide. E de ajuns pentru o viață de om și m-am săturat de ele ca de mere pădurețe. Partidele sunt patogene. Creează o anumită patologie de grup. Toate partidele, și alea mari, și alea vechi, și alea noi, și alea mici, și alea făcute din impostori, și alea făcute din intelectuali serioși. Am văzut destule, m-am săturat, nu are rost. În orice caz, acuma vreau să fac o cură de dezintoxicare, să nu mai aud de partide, pentru o vreme cel puțin. Nu că aș fi fost eu foarte intoxicat, pentru că cine e foarte intoxicat de boala de partid, nu mai e în stare să se dezintoxice. E atât de gravă boala, încât devine cronică. Politica de partid tâmpește, realmente tâmpește. Sunt oameni care își pierd simțul realității, nu mai sunt în stare să gândească autonom, asta e foarte grav. Sigur că au fost oferte. Una chiar onorantă, într-un fel, dar nu am dat curs, pentru că nu mai voiam să am de-a face cu acea familie politică. Nu pentru că i-aș fi ostilă, ci n-am mai vrut. Sigur, mi se pune întrebarea asta foarte frecvent: „De ce nu la USR?” Pentru că l-am susținut pe Nicușor Dan la locale. La întrebarea asta răspund pe mai multe planuri. În primul rând, localele sunt una, parlamentarele sunt alta. Eu regret că Nicușor Dan candidează la alegerile parlamentare. Sau, dacă și-a asumat această candidatură pentru binele partidului, fiind o persoană cunoscută, ar putea să se retragă odată ales. Cred că e nevoie de el la primărie. Este un om care, de 10 ani, cu perseverență, spune și face lucruri cu care sunt de acord. Am fost aliați în nenumărate cazuri, procese, cauze comune. Deci eu mi-aș dori ca el să rămână la Primăria Generală, unde este o voce, e un om ascultat pe temele de urbanism. Pe de altă parte, eu sunt un om de dreapta, asumat de dreapta, și nu e cazul USR-ului. USR e într-un fel de dreapta, dar nu e foarte clar de dreapta. Eu spuneam mereu de Nicușor Dan că este ca într-o vorbă franțuzească: „Centristul este ca bărbatul înșelat din sat. Toată lumea știe că e de dreapta, în afară de el.” Problema e că partidul, în ansamblul lui, este oarecum amestecat din punct de vedere ideologic. Sunt oameni care probabil sunt bine intenționați, respectabili, dar eu nu am aceeași vedere cu ei asupra societății, ei fiind mai de stânga decât mine, mai seculariști decât mine, mai orientați spre minorități decât sunt eu. Eu cred că aportul minorităților este foarte important, dar nu am aceeași agendă precum Remus Cernea sau unii dintre susținătorii și membrii USR.

- Dar ați avut discuții USR? Sau au încercat dânșii să vină spre dumneavostră să vă propună o candidatură?

- Nu și nici eu nu am schițat vreun gest în direcția asta. Sunt oameni din USR cu care vorbesc des pentru că avem ce ne spune, dar despre asta nu am vorbit. Deocamdată nu se pune problema. Cură de dezintoxicare, cum vă spunem, pe de o parte, pe de altă parte, mie nu mi-e foarte clar unde se situează pe o serie întreagă de subiecte pe care eu le consider importante. Și nu în ultimul rând, nici ei nu vor să aibă politicieni care au fost susținuți de alte partide în funcții importante. Sigur că unii au fost: Vlad Alexandrescu a fost candidat pe lista Forței Civice la europarlamentare, dar cum nu a fost ales, se consideră că nu a fost nimic. Foarte bine. Vlad Alexandrescu este fără îndoială o achiziție bună pentru USR. Nu văd de ce ar fi fost doi miniștri ai culturii candidați în București pe listele USR. Oricum, eu am individualitatea mea personală suficient de puternică, cred eu, acumulată în ani de zile, încât să pot merge pe picioarele proprii, iar sistemul electoral actual, așa păcătos cum e, totuși, o permite.

- Spunea un fost coleg al dumneavostră de partid ceva de genul: „Paleologu e un tip simpatic, dar a fost ca apa sfințită în Parlament: nu a făcut nici bine, nici rău.”

- În primul rând că apa sfințită nu face nici bine, nici rău este o viziune cam antibisericească, e o glumă nu întotdeauna foarte bună. Aș fi curios să știu cine a spus asta. Dacă e să vorbim de realizări, eu nu pretind că sunt o figură nemaipomenită, dar totuși, Biblioteca Națională, sigur că nu am făcut-o din banii mei, dar am descurcat ițele contractelor și am pus-o pe roate, iar acum avem Biblioteca Națională în București. La fel, Teatrul Național din Iași, tot așa, am descurcat niște ițe, am împins proiectul și s-a făcut. De multă vreme nu se făcea nimic nici la Biblioteca Națională, nici la Teatrul Național din Iași, unde, de altminteri, străbunicul meu a fost director în anii 1920. Muzeul Kogălniceanu din Iași tot așa. Nu spun că le-am făcut din banii mei, nu spun că dacă nu eram eu nu se făcea, dar am făcut-o și de ani de zile nu se întâmpla acest lucru. Deci, totuși, sunt o serie de lucruri realizate. Și mai e un lucru. Să-și aducă aminte colegul respectiv că tocmai niște colegi de-ai noștri m-au scos din guvern pentru că le încurcam socotelile. Ăsta este adevărul. Am împiedicat hoțiile de la Muzeul Național de Istorie. Și erau hoții de partid, asta este realitatea. De aia colegul de partid, cine o fi el, ar trebui să știe că în guvernul nostru mai erau doi care au făcut presiuni asupra mea în privința Muzeului Național de Istorie. Iar eu m-am opus acestor hoții, perpetuate timp de ani de zile, și ăsta e unul dintre motivele pentru care am fost scos din guvern în 2009, deși eram unul dintre cei mai performanți miniștri ai Guvernului Boc. În schimb, a fost păstrat ministrul Gabi Sandu, de la Comunicații, unul dintre cei mai nuli miniștri din Guvernul Boc. De ce a fost păstrat Gabi Sandu și de ce a fost dat afară Toader Paleologu? Asta să vă spună colegul de partid și de guvern care nu s-a prea dus pe la biserică și nu s-a prea dat cu apă sfințită, după felul cum gândește și vorbește. Sunt mulți colegi de ăștia care mi-au tot vrut binele pe parcursul anilor. De aia am fost un izolat în PDL, de aia am fost un izolat în PNL. Pentru că sunt ca apa sfințită, adică curată. Asta ar trebui să reținem din formula ineptă și ignară a respectivului domn. Apa sfințită e curată, are ceva de-a face cu curățenia morală. Da, sunt ca apa sfințită, e perfect adevărat. Ar trebui să se dea mai des cu apă sfințită pe la cap oamenii ăștia și nu doar de ochii lumii în campanie electorală, ci să asume ce semnifică acest gest.

Și vă mai dau exemple din București. În fața Școlii Centrale se preconiza construirea unui bloc. Am oprit acest proiect. Am blocat proiectul de la Palatul Știrbei și m-am ales cu un proces care a durat ani și ani de zile, iar domnul Popescu, proprietarul, îmi cerea ca despăgubire modesta sumă de 6 milioane de euro. Evident, era vorba despre un șantaj și o formă de presiune asupra lui Kelemen Hunor, succesorul meu, care din fericire s-a ținut foarte tare și nu s-a lăsat nici el impresionat. Am salvat Palatul Știrbei de presiunile venite din partea doamnei Vass și din partea domnului Stolojan, care m-a rugat să o primesc pe doamna Vass, că are ceva foarte important să-mi spună. Și a venit cu domnul Popescu, împreună cu soțul dânsei, și am discutat, i-am explicat cum stau lucrurile, că există niște reglementări de urbanism care trebuie respectate, iar domnul Popescu mi-a spus „Domnule ministru, dacă respect reglementările nu-mi iese destul profit.” Dar eu m-am bătut până la capăt, am oprit acest proiect. Cum rămâne cu apa sfințită? Cred că face foarte bine, mai sfințește anumite practici.

- Nu am adus în discuție vorba fostului coleg pentru a vă încomoda, ci pentru că sunt, probabil, oameni care se întreabă ce a făcut Theodor Paleologu opt ani în parlament și ce urmează să facă în următorul mandat dacă este votat.

- Am făcut o lege importantă, legea managementului instituțiilor de cultură, și a fost și adoptată. Și mai e un lucru în legătură cu asta. Există aceasta prejudecată că un deputat sau un senator trebuie să propună multe legi. Dimpotrivă, trebuie să se mai potolească din propusul de legi și din interpelări fără rost. Este această imagine falsă a deputatului zbârnâitoare, care tot timpul propune ceva. Noi, la Comisia pentru Cultură, și ăsta este cazul și la alte comisii, ne pierdem mare parte din timp respingând aberații, pentru că vin tot felul de proiecte inepte, proiecte de lege care nu au niciun sens, și ne pierdem timpul cu asta, să respingem aberații: crucea de nu știu câte zeci de metri a lui Ilieșiu din Piața Universității, Bogdan Diaconu care vrea să instituim Ziua Trianonului ca să le facem în sâc ungurilor și alte aiureli de genul ăsta. Pentru mine, ideea că valoarea unui deputat se măsoară după numărul de inițiative legislative este o aberație. Dimpotrivă, ar trebui să reducem numărul de legi, să abrogăm legi, să simplificăm reglementări. Asta ar trebui să facem, nu să producem la nesfârșit reglementări care ne sufocă. Filosofia mea politică tocmai în asta constă: societatea românească este sufocată de reglementări excesive și abuzive. Trebuie să scăpăm de această tiranie a producătorilor de reglementări și de legi. Trebuie potoliți. E o vorbă pe care o avea un mare general german. Într-o armată există patru categorii de oameni. Sunt cei inteligenți și harnici - cei mai buni pentru a fi ofițeri de stat major. După aia sunt cei foarte mulți, care sunt proști și leneși - ăștia execută ordine. După aia sunt cei inteligenți și leneși care sunt cei mai buni pentru comandamentul suprem, că ei au viziunea de ansamblu. Și după aia mai sunt cei proști și harnici și să te ferească Dumnezeu de ei. La fel este și în Parlament. Să te ferească Dumnezeu de parlamentarul prost și harnic, care produce la nesfârșit tot felul de inițiative fără rost. Și aș avea chiar printre colegii ăia care spun că sunt ca apa sfințită exemple de oameni care ar trebui potoliți din această sete de a se afirma cu orice preț.

Mai e un lucru important. Cea mai importantă parte a activității de parlamentar este comisia de specialitate, nu plenul, pentru că în plen lucrurile sunt deja aranjate înainte, e pentru televiziune. Ce e cu adevărat important e ce se întâmplă în comisie. În cazul meu, e comisia pentru Cultură. În orice comisie există câțiva oameni care chiar sunt experți pe domeniul respectiv. Pot să vă spun de Comisia de Externe de exemplu. Sunt câțiva oameni care chiar știu despre ce e vorba. În alte comisii e la fel. În Comisia pentru Cultură, eu sunt unul dintre cei patru, poate cinci, care cunosc foarte bine ansamblul problemelor. Unii mai știu câte ceva, mai știu bine câte o bucățică, câte un segment al domeniului respectiv.

- Deci oferta dumneavostră electorală este aceea de a rămâne un expert în parlament pe o nișă.

- Expert pe trei domenii. Din păcate, nu pot să fiu membru în trei comisii în același timp. Cred că sunt un cunoscător pe care nici măcar adversarii nu-l contestă, în materie de diplomație, educație și cultură. Astea sunt cele trei domenii la care chiar mă pricep. Nu pretind că mă pricep la altceva.

- Cum vedeți susținerea pe care PNL și USR o acordă domnului Cioloș, faptul că ambele partide se folosesc de imaginea aceluiași om?

- Eu nu cred că e foarte bine pentru Cioloș. El este un om de mare valoare, îl respect foarte mult. Nu cred că e bine pentru el să fie poza lui pe afișele PNL, cu sigla PNL. Ce vreți să facă PNL și USR? E firesc să se agațe de cineva care are o bună reputație, care e un bun prim-ministru și nu mă refer doar la competențele lui tehnice. Este un om care are tact, e un om echilibrat. Mie îmi pare foarte rău că s-a ajuns la această tensiune fără rost între Cioloș și Dragnea. E păcat. Și nu cred că Dragnea a făcut bine să fie atât de contondent la adresa lui Cioloș, pentru că Cioloș nu e un om de partid. Părerea mea e că trebuie lăsate uși deschise pentru discuții ulterioare. Însă aș face o analogie cu anul 2000. Nu știu dacă țineți minte, dar în 2000 PNL se agăța de Teodor Stolojan, tehnocrat, iar PNȚCD se agăța de Isărescu, alt tehnocrat. Slavă Domnului, acum, în 2016, PNL și USR se agață de același tehnocrat. Deja e un progres, cred eu.

- Adică vă temeți că ar putea împărtăși soarta partidelor istorice din 2000?

- Nu cred că se va întâmpla acest lucru, tocmai pentru că susțin același tehnocrat. Mai e un alt aspect: USR e o forță nouă, care are vântul în pânze și beneficiază de un spirit militant al simpatizanților care e remarcabil. Am adunat semnături alături de ei și am văzut lucrul ăsta. Sunt foarte motivați și spiritul lor militant este remarcabil. Deci vor reuși un rezultat pe care nu vreau să-l profețesc în vreun fel, dar cred că vor reuși să treacă de 5%. În cazul PNL e vorba de o gravă criză de identitate, de lipsa unei busole ideologice, și atunci cel mai comod este să se agațte de persoane prestigioase: Cioloș - prim-ministru, Leon Dănăilă - candidat la Senat în București. E un lucru pe care partidele zise de dreapta l-au făcut foarte des în România, să aducă pe cineva din afară, fără ca asta să reprezinte o reală adeziune la ce reprezintă omul respectiv. Nici Alina Gorghiu, nici Blaga sau alte figuri din PNL nu aderă în mod fundamental la ce reprezintă Leon Dănăilă. Tipul lui de integritate nu prea are legătură cu practicile din PNL. Asta o spun în cunoștință de cauză, că și el e apă sfințită, la fel ca și mine, în sensul pe care l-am explicat. La fel a fost și cu Marian Munteanu. Și-au adus aminte că Marian Munteanu a jucat un rol important în 1990, că era poza lui manifestațiile Alianței Civice în anii 90 și și-au zis „Ia, hai să-l luăm pe ăsta din afară.” La fel cum s-au gândit să o ia pe Denise Rifai sau pe Simona Gherghe. În capul lor e o varză totală, e un amestec, ei nu fac ierarhii între Rifai și Leon Dănăilă sau între Cioloș și Simona Gherghe. „Au notorietate, ce contează? Ne agățăm de ei.” Asta e realitatea.

- Dacă ați putea schimba ceva sau dacă v-ar asculta cei din PNL, care ar fi direcția pe care credeți că ar trebui să meargă partidul.

- Am încercat. Ei îmi reproșează că am criticat în public, dar înainte de a spune ceva public, am spus în interior. Ei asta nu mai spun. Le-am dat sfaturi bune, care s-au dovedit bune. Nu au ținut cont de ele.

- Și care sunt acele sfaturi bune sau cum le-ați „updata” la situația de acum?

- Eu cred că acum numai eu mai pot salva PNL-ul, dar tare mă tem că vor persista în eroare.

- Ați avea veleități de lider de partid?

- Mie nu prea-mi place să fiu lider de partid, e ceva care consumă prea mult... Eu sunt un contemplativ prin natura mea. Sunt un om căruia îi place să citească. Să citesc non-stop dacă s-ar putea, ăsta ar fi idealul meu de viață, și apoi să vorbesc despre ce am citit. Asta este vocația mea, de profesor, de om de bibliotecă. În politică mă forțez, nu e natura mea profundă, dar pot să o fac, pentru că știu să vorbesc, am idei. Mă forțez însă să fac acest lucru. Nu sunt ca peștele în apă în lumea politică. Dar îmi dau seama că tocmai pentru că am această detașare văd mai limpede anumite lucruri. Liberalismul este o cauză mult prea importantă - mă refer la doctrină, nu la structurile de partid -, e o cauză în care cred. Eu cred că România, deși a fost guvernată în repetate rânduri de partide care au adjectivul liberal în coadă, de fapt e foarte neliberală în modul de funcționare. Au fost două partide cu „liberal” în coadă care au guvernat această țară și administrația tot neliberală este. Care e testul de liberalism? Reglementările, care e libertatea pe care o lași inițiativei private, cât de liberă este economia, cât de liberă este competiția. România suferă de un grav deficit de liberalism, în ciuda faptului că două partide cu „liberal” în coadă au guvernat acestă țară, în fond uzurpând acest apelativ. Recunosc că am făcut parte din aceste partide, dar carența lor de liberalism este frapantă.

- În cazul în care ați ajunge din nou în Parlament, ați susține un guvern PNL-USR cu Cioloș premier?

- Pe Cioloș da, categoric. Depinde de miniștri. Sunt personalități din PNL pe care nu le-aș vota sub nicio formă. Deci depinde de ce discută Cioloș cu mine. Dacă vrea votul meu, îmi spune și discutăm. Pe el îș votez oricând, am mare încredere în Dacian Cioloș, îl apreciez foarte mult, dar asta nu înseamnă că-i dau un cec în alb. Dacă sunt miniștri PNL cu care nu sunt de acord - eventual chiar USR, dar nu cred că se vor aventura în așa ceva -, voi vota împotrivă până când va face cum vreau eu.

- Am înțeles că sunt multe exemple de personaje toxice...

- Foarte toxice. Știți cum e? Când mă duc la Parlament, eu intru prin spate, ca să nici nu mai întâlnesc respectivele personaje toxice, care stau toate îngrămădite în primele rânduri ca să facă curte conducerii partidului.

- La polul opus, aveți și personaje pe care le apreciați?

- Da, fără îndoială, dacă îmi bat capul chiar pot să vă dau câteva nume, cu altă ocazie. Sunt persoane în PNL care merită tot respectul. Ce e însă regretabil este că nu au avut destul curaj să-și manifeste punctul de vedere în lunile trecute, pentru că le-a fost teamă că nu se vor regăsi pe listele electorale și au tăcut din gură. Și până la urmă tot nu s-au regăsit pe listele electorale. În optica aceasta perversă a toxicității de partid, nu-i de ajuns să taci din gură. Trebuie să fii activ în susținerea inepțiilor. Asta e perversitatea partidelor. Ca și în Partidul Comunist.

- Sondajele de la acest moment, inclusiv cele ale PNL și USR, cam dau PSD și sateliții drept câștigători ai alegerilor și viitori guvernanți. Cum credeți că va evolua România cu PSD din nou pe cai mari și cu Dragnea care pare să aibă ambiții de premier?

- Asta pune în evidență gândirea strategică a lui Dragnea. Suntem la un an de la tragedia de la Colectiv. Sigur, a fost justificată furia tinerilor și nu numai care au ieșit în stradă și au manifestat împotriva corupției din țară. Dar guvernul nu ar fi căzut dacă nu i-ar fi făcut un brânci Dragnea lui Ponta. Dragnea a înțeles că dacă rămâne cu Ponta în fruntea guvernului, PSD nu mai are nicio șansă să câștige alegerile parlamentare. Ponta era o ghiulea de piciorul partidului în momentul respectiv. Deci Dragnea a gândit strategic această retragere de un an. Cum spune Caragiale despre Papă: „Iezuit, altminteri nu prost.” Cam așa și Liviu Dragnea. Cred că a fost un calcul de această natură. Acum depinde de rezultat. Marea întrebare este dacă USR și PMP intră în parlament. ALDE va intra în parlament că va fi ajutat de PSD, fără îndoială. Cât vor avea exact e greu de spus. PSD nu poate depăși 40%. ALDE reprezintă câteva procente. Tot nu ajunge la 50%. Poate după redistribuire să ajungă la 50%, un pic peste, această alianță informală între PSD și ALDE. Trebuie văzut ce se întâmplă în cealaltă parte, dacă USR și PMP reușesc să treacă de 5%. Și mai e o necunoscută în privința PMP-ului. Eu nu mai înțeleg nimic din ce spune președintele Băsescu, pentru că e în totală contradicție cu ce spunea acum câțiva ani. Sigur, o face cu același talent, cu aceeași carismă pe care i-o știm cu toții, dar e imprevizibil în momentul de față, nu poți să știi ce idei o să mai aibă.

- E posibil ca Dragnea să ajungă premier, în contextul în care domnul Iohannis a declarat că nu va desemna un premier cu probleme penale?

- Vă dați seama că eu, fiind de dreapta, sper să nu ajungă Dragnea prim-ministru. Adică să nu ajungă PSD în poziție dominantă. Depinde de procentaj. Dacă PSD și ALDE au o majoritate covârșitoare, nu văd ce se poate face. Constrâns și forțat, nu prea poate președintele Iohannis să facă altceva. Dacă rezultatul e echilibrat, are o marjă de manevră. Constituția spune foarte clar că președintele desemnează persoana chemată să formeze guvernul. În cazul în care rezultatul este relativ echilibrat, președintele are o marjă de manevră deloc neglijabilă și sper să și-o folosească.

- Două cuvinte despre prestația președintelui Iohannis în cei doi ani de mandat?

- Ar fi foarte multe de spus și depinde din ce punct de vedere puneți această întrebare. Eu cred că ce se întâmplă în PNL îl afectează și pe el. Brambureala de la București îl afectează și pe el și îl trage în jos. El a făcut, după părerea mea, un calcul greșit manevrând în așa fel încât președintele PNL să fie cineva care să nu-i facă concurență. E un calcul prost. E mai bine să ai pe cineva cu personalitate, cu carismă, cu idei, cu viziune. E o greșeală, pentru că pierderea de teren din partea PNL îl afectează și pe el. Eu mi-aș dori să nu-și pună problema unei noi candidaturi în 2019. În general, obsesia celui de-al doilea mandat e foarte pernicioasă.

- V-ați dori să nu acționeze având perspectiva aceasta sau v-ați dori să nu candideze în 2019?

- În primul rând, să nu aibă această idee în minte, pentru că atunci când ești obsedat de al doilea mandat, faci prost ce faci în primul mandat. Afectează calitatea primului mandat. După aia, e de văzut. Evident că nu am nimic împotriva lui Klaus Iohannis ca persoană. E un om decent, nu am nimic împotriva lui. Poate că există și alți candidați mai buni decât el, asta e partea a doua. Însă nu cred că e bine să fie obsedat de al doilea mandat. Iar desemnarea Alinei Gorghiu ca președinte PNL și menținerea ei ca președinte PNL ține de această obsesie a celui de-al doilea mandat. Nu cumva să apară cineva care să-i facă umbră în vreun fel. Numai că pierde toată lumea. Pierde și PNL, pierde și președintele, pierd în primul rând cetățenii României care vor altceva decât PSD și Dragnea. În București, dezastrul este provocat indirect și de președinte. Are și el o responsabilitate în rușinea absolută a alegerilor locale din București, când dreapta putea să câștige. Aritmetic, se vede după rezultate: Nicușor Dan putea câștiga, iar PNL-USR puteau avea cel puțin două primării de sector, dacă nu chiar patru. S-a pierdut cu poarta goală.

- La nivel de politică externă cum apreciați prestația domnului Iohannis?

- Nu aș putea să spun și nici nu aș vrea să comentez, pentru că eu am un reflex de diplomat să nu critic acțiunea externă, în afară de situațiile externe. Cred că numirea lui Dan Mihalache la Londra este o aberație. E absolut inacceptabilă. Nu e bine că președintele face asemenea numiri.

- Trebuia un diplomat de carieră?

- Poate să nu fie un diplomat de carieră, dar cred că e total nepotrivit.

- Puteți detalia?

- Nu. E de ajuns. E total nepotrivit. Și Ministerul de Externe gândește la fel cum gândesc și eu, la fel gândesc și românii din Anglia, la fel gândește oricine are de-a face cu Dan Mihalache și știe mai multe despre el. E total nepotrivit, e vorba despre o capitală foarte importantă și chiar dacă nu ar fi o capitală foarte importantă tot nu ar fi în regulă această manieră de a trata corpul diplomatic.

- Ați văzut gestul domnului Iohannis de la Târgu Jiu?

- Acum se vorbește foarte mult despre asta. Sigur, nu e bine să dai exemplu că te așezi acolo. Scrie pe un panou că nu e voie să te așezi pe scaunele din jurul Mesei Tăcerii și în sensul ăsta nu e un bun exemplu pentru alții. Pentru copii mai cu seamă. În Germania mi s-a întâmplat să văd de multe ori că oamenii nu traversează când e roșu, chiar dacă nu e nicio mașină în jur. De ce? Ca să nu dea un exemplu prost copiilor. Cred că și domnul Iohannis ar trebui să se gândească la exemplul pe care îl dă copiilor. În rest, n-am nimic de obiectat. E evident că nu a deteriorat Masa Tăcerii. Și simbolic e foarte puternic, cum stă la Masa Tăcerii.

- Ați fost implicat în proiectul PMP...

- Mi-am dat seama foarte repede că merge într-o direcție greșită. Au tras de mine o serie de prieteni: Papahagi, Teodor Baconschi, Cristian Preda. Au tras de mine „Vino, vino, că oricum în PDL e Blaga, care știi ce face cu intelectualii, ce părere are el despre intelectuali.” Și m-am lăsat convins. Din fericire mi-am dat seama foarte repede că lucrurile merg într-o direcție greșită și, într-un fel, îi sunt recunoscător lui Pinalti, că m-a întrebat în felul lui foarte dur și direct, cu accentul moldovenesc de rigoare: „Lasă vrăjeala, scoate banii!” Când am auzit asta, mi s-a tăiat total, nu am mai pus picioarele acolo. Aventura PMP a durat maxim trei săptămâni.

- Au existat voci din rândul celor implicați în proiect care au spus că PMP a fost creat de Traian Băsescu doar ca un vehicul electoral pentru Elena Udrea.

- Și Traian Băsescu a făcut un pas greșit, o mare eroare, la fel cum face și Iohannis, dar la altă scară. În 2014 erau alți candidați posibili din sânul PMP pentru președinție. Puteau candida alte persoane și ar fi fost mai bine. Eu l-am avertizat pe președintele Băsescu să nu o susțină pe Elena Udrea la alegerile prezidențiale. Am făcut-o în scris, există documentul. Din păcate, dânsul s-a încăpățânat în această greșeală tot pe ideea că Elena Udrea îi este total loială. El se gândea, evident, la revenirea lui în politică în PMP. A greșit. PMP-ul trebuia să aibă alt candidat, care poate nu scotea un scor mult mai bun, dar nu contribuia în așa măsură la prăbușirea credibilității PMP.

- Se aude în „piața politică” faptul că Traian Băsescu ar putea sacrifica o parte din PMP pentru o ajuta pe Elena Udrea să ajungă din nou în Parlament, după modelul EBA 2009.

- Nu cred că PMP are destule voturi ca să-și permită acest lux. Poate că da, o să vedem, poate miza e atât de importantă încât merită asumat acest risc. Nu sunt în acest conclav care decide asemenea lucruri.

- Trecând la domeniile pe care le revendicați, aș avea câteva întrebări despre cultură și educație. În primul rând, cum credeți că se poate elimina impostura universitară, cultura copy-paste?

- Acum câteva zile, președintele a promulgat o lege care reia acel spor pentru cei care au doctorat. Eu nu văd de ce. La muncă egală, de ce trebuie să ia mai mulți bani un doctor decât cineva care nu are doctorat? E adevărat, e muncă într-un doctorat. Eu am muncit foarte mult pentru doctoratul meu, dar nu văd de ce aș lua mai mulți bani decât cineva care face aceeași muncă ca și mine, dar nu are doctorat. E total nejustificat. S-ar putea să se supere pe mine cei care au doctorat și beneficiază de acest spor, dar eu nu înțeleg logica unei asemenea prevederi legislative. Existând o asemenea prevedere, încurajezi oamenii să-și ia doctoratul de dragul sporului salarial. Ori un doctorat nu trebuie făcut de dragul sporului salarial sau de dragul titlului. Un doctorat trebuie făcut pentru două scopuri: dacă vrei să faci carieră în învățământ și cercetare și dacă ai ceva nou de spus. Dacă nu ai ceva nou de spus, nu are niciun rost să faci un doctorat. Este absolut fără rost. Mai e un aspect: tezele de doctorat trebuie să fie toate publice. Nu există teză ținută la sertar. Oricine trebuie să aibă acces la orice teză de doctorat susținută în România. Trebuie depuse la Biblioteca Națională și eventual scanate, să poată fi accesibile oricui. Teza mea de doctorat e disponibilă la Biblioteca Națională a Franței încă de la susținere, din 2001. Tezele trebuie publicate și atunci se poate verifica foarte clar cine ce a făcut, dacă e original ce a produs sau nu.

- Ce putem face pentru a crește atractivitatea carierei didactice, în limitele bugetare disponibile?

- Nu e de ajuns să alocăm un buget mai mare educației, pentru că s-ar putea să fie bani aruncați pe fereastră. De fapt, mulți bani alocați educației sunt aruncați pe fereastră și nu sunt utilizați în mod inteligent și cu adevărat productiv. Faptul că dotezi școli cu aparatură modernă nu rezolvă problema, pentru că cea mai importantă parte a învățământului e ce face profesorul, nu dotările tehnice ale unei școli. Învățământul românesc nu favorizează autonomia intelectuală, de aia se și copiază pe rupte, pentru că spiritul învățământului românesc te îndeamnă la așa ceva. Eu am fost profesor la Berlin, într-o universitate mică, însă aveam studenți din 20 și ceva de țări. Puteam recunoaște pe nv un eseu scris de un student român. Și cu calități, și cu defecte. Și mai e încă un lucru, amuzant sau trist, depinde din ce punct de vedere ne uităm la el. Cei care copiau, care plagiau, erau exclusiv din est: români, bulgari, ucraineni, din Belarus. De ce? E o problemă de mentalitate.

- Cum credeți că pot fi destructurate cercurile de interese ilegitime din educație?

- Ar trebui să fiu Eliot Ness ca să reușesc așa ceva. E o întrebare care depășește competența mea. Eu mă pricep la predare, ce spuneți dumneavostră deja ține de detectivistică. E mai degrabă o chestiune de poliție decât de viziune asupra învățământului. Desctructurarea mafiilor din educație este, cum ar spune generalul de Gaulle, „un vaste programme”. Trebuie acționat asupra cauzelor, nu e de ajuns să lovești în asemenea structuri. S-ar putea să ne dăm seama că există anumite monopoluri care generează ce spuneți dumneavostră. Un sistem foarte centralizat, cum e al nostru, generează acest monopol. Și asta ne aduce de la o problemă de poliție, la o problemă de viziune asupra învățământului. Eu cred cu toată tăria că trebuie evitate monopolurile în orice domeniu. De aia sunt liberal. De aia sunt libertarian chiar, aș spune. În viziunea mea, competiția este cea mai bună soluție în orice domeniu. Învățământul românesc creează monopoluri. Vă dau un exemplu: bacalaureatul. Există alternativa bacalaureatului internațional. De ce nu se pune în practică această variantă în România? Pentru a se menține un monopol. Iată un exemplu. Sunt în favoarea bacalaureatului internațional. Știu că va nemulțumi pe unii, dar va face foarte mult bine zecilor de mii de tineri care pregătesc bacalaureatul și vor să studieze în Europa, în lumea întreagă sau în România.

- Este plagiatul un păcat capital la persoanele publice?

- Da, este foarte grav, dar nu numai la persoanele publice. Eu vin din universitate: zero toleranță față de plagiat. Dar trebuie spun mai mult despre asta. Nu e de ajuns să pedepsești. V-am vorbit mai devreme despre spiritul învățământului. Învățământul românesc este axat foarte mult pe reproducerea a ceea ce au spus alții. Nu încurajează autonomia intelectuală. Aici avem două lucruri care merg împreună: condamnăm plagiatul, dar trebuie să favorizăm autonomia intelectuală. Când elevii scriu despre un subiect, lasă-i să spună după capul lor. Programele astea ridige ale școlilor din România: trebuie neaparat toată lumea să studieze respectivul roman. Lasă-le cât de cât o marjă de manevră profesorilor. Eu nici nu vreau să-mi acreditez școala mea de acasă de către Ministerul Educației. Ar însemna să-mi omoare școala. Ori eu nu vreau lucrul ăsta. Eu vreau să fie un loc viu, un loc au autonomiei intelectuale, un loc al dialogului, nu o anexă a sistemului. Ministerul Educației ucide inițiativele independente. Îmi doresc ca în România să creăm un cadru care să permită apariția unor școli independente, autonome. Nu-i nevoie ca statul să reglementeze tot. Reglementările pentru acreditare sunt excesive, aberante, trebuie mult redimensionate.

- Pe de altă parte, existe voci în sistem care se opun acestui spirit liber. Domnul Funeriu spunea, legat de homeschooling, că i s-a sugerat de către anumite structuri ale statului să se opună, pentru că anumite secte ar avea interese.

- Dacă Funeriu s-ar fi informat și din alte surse, ar fi aflat mai multe. Pe de altă parte, legea lui Funeriu a reprezentat un progres față de legislația anterioară, dar nu e totul bun acolo. Sunt detalii - și dracul stă în detalii - cu care nu sunt deloc de acord. De exemplu, în materie de publicații cerute pentru universitari, Funeriu a aplicat un model valabil în științele exacte, care nu are nicio legătură cu domeniul umanist, despre care nu are habar. Nu știe despre ce e vorba în materie de învățământ umanist. El se pricepe la ale lui. E cercetător, e foarte bun în domeniul lui, în chimie, dar în materie de învățământ umanist nu se pricepe. Sunt prevederi în legea lui care nu sunt deloc bune pentru domeniul nostru. Viziunea lui este una etatistă, franțuzească. Învățământul francez este sufocat și el de acest centralist care cultivă monopolurile. Modelul preluat de Funeriu ne arată care sunt pericolele unei asemenea gândiri centraliste, etatiste și creatoare de monopoluri.

- Care ar trebui să fie rolul principiilor creștine în viața politică și în viața societății?

- Fiecare gândește ce vrea. Dar pentru că tot vorbeam de educație, eu sunt pentru predarea religiei în școală, dar în alt mod decât este predat în momentul de față. Cred că o minimă cultură religioasă, teologică este necesară pentru a înțelege cultura universală. Nu sunt deloc favorabil învățământului religios ca îndoctrinare. În primul rând, este catastrofal pentru creștinism. Creează generații de atei. Nu exista în România în anii 90 anticlericalism și ateism virulent cum există acuma. Acest curent a fost creat de învățământul religios prost făcut, într-un spirit polemic, militant, care îndepărtează. Vorbesc de oameni relativ tineri, care evident că au studiat religie în școli după 90. Îi vezi total ignoranți, inculți în materie de religie. Cu ce i-a ajutat religia pe care au făcut-o la școală? Și sunt foarte agresivi față de Biserică, într-un mod pe care eu îl resping categoric. Pe de altă parte, acest fenomen este produs de învățământul defectuos în materie de religie și de cârdășia între policieni și episcopi, preoți mai vizibili, această formulă clericalo-afaceristă cu care ne confruntăm. Eu am fost ministru al Cultelor și am nemulțumit pe unii ierarhi pentru că nu le-am satisfăcut dorințele de ordin material. Nu le-am satisfăcut pentru că nu cred că e în sprijinul creștinismului așa ceva, modelul evaghelic este cu totul altul decât ni-l prezintă unii ierarhi și nu cred că este corect din punct de vedere al eticii utilizării banului public.

- Dincolo de amestecul ăsta nefericit între biserică și stat, mai poate fi morala creștină un argument, un calapod după care să ne modelăm legile?

- Despre ce vorbim exact? Între morala creștină și morala stoică nu sunt diferențe foarte mari. Sunt unii oameni morali care au alte principii din punct de vedere metafizic. Dar da, cred că învățămintele creștinismului sunt de actualitate oricând. Ce a spus Isus rămâne valabil până șa sfârșitul lumii. Predica de pe munte este în continuare unul dintre discursurile cele mai formidabile care s-au ținut vreodată pe acest pământ.

- Sunt și unele elemente care țin strict de morala creștină, cum a fost discuția iscată în urmă cu două săptămâni, după ce l-am întrebat pe domnul Iohannis ce părere are despre demersul Coaliției pentru Familie.

- Nu mi-a plăcut răspunsul lui, pentru că nu e vorba de fanatism religios. În primul rând, nici nu e vorba de religie. A fi adeptul familiei tradiționale, a familiei compuse din bărbat și femeie, nu înseamnă că aderi la o credință religioasă. Nu are legătură cu acest lucru. Romanii sau grecii antici nu erau creștini și vedeau lucrurile în același fel: familia e compusă din bărbat și femeie, nu din altceva. De altfel, este o definiție clasică în drept roman. Deci nu are legătură cu credința. Că în plus de asta Biserica susține cauza familiei tradiționale e un alt aspect, important și el. Opinia mea este următoarea, față de petiția celor trei milioane de compatrioți care au cerut organizarea unui referendum: da, sunt de acord cu organizarea unui referendum pe această temă. Mai mult, eu aș vota pentru definirea căsătoriei ca unirea între bărbat și femeie. Dar, în același timp, sunt pentru uniunea civilă deschisă și cuplurilor de persoane de același sex. Știu că prin răspunsul meu supăr pe toată lumea, însă asta cred că este o atitudine corectă și moderată. Căsătoria trebuie definită ca unire între bărbat și femeie, dar drepturile persoanelor de același sex trebuie și ele respectate. Știu, unii militanți Accept o să mă înjure în continuare, dar homosexualii cred că sunt de acord cu ce spun eu, e o soluție rezonabilă.

- O întrebare tot pe un domeniu care vă preocupă: Ce se poate face pentru ameliorarea calității clădirilor istorice, estetic și structural, mai mult decât se face în prezent?

- E o temă care, într-adevăr, îmi este foarte dragă. Și iarăși, dracul stă în detalii. Am propus exitinderea dreptului de expropriere pentru protejarea patrimoniului. Despre ce e vorba? Legea prevede dreptul statului de a expropria în caz că e deteriorată o clădire, dar face o distincție în privința nivelului la care se poate face acestă expropriere. Vă dau un exemplu. Știm cu toții Casa Miclescu de pe Kiseleff, care a fost cumpărată în urmă cu mulți ani de niște sălbatici, care au distrus-o și o distrug în continuare. Este inadmisibil acest lucru, e un monument istoric, e o casă splendită, într-o zonă protejată a Bucureștiului. Această clădire demult al fi trebuit să fie expropriată de către stat. De către cine însă? Conform cu legislația actuală, ea nu poate fi expropriată decât de către Primăria Generală. Nimeni nu a făcut asta. Nici Băsescu, nici Videanu, nici Oprea, nici Firea. Poate că Firea o să facă ceva, dar mă îndoiesc. Ce spun eu e că dreptul de expropriere ar trebui lăsat și guvernului. Patru un detaliu, dar contează foarte mult, pentru că detaliile acestea administrative au un mare impact. În altă ordine de idei, întrebarea dumneavostră se referă la renovare, întreținere. Eu am votat împotriva Codului Fiscal din acest motiv: elimină scutirea de impozite pentru proprietarii de monumente istorice și lasă la latitudinea autorității locale să facă ce vrea, să ia impozit sau nu de la proprietarul de monument istoric. Consider nu numai că s-a făcut o greșeală, dar că trebuia să mergem în cealaltă direcție, și anume acordarea de facilități proprietarilor de monumete istorice. Dar nu e vorba doar de monumente istorice. Foarte importantă este toată plaja pe care o reprezintă zonele protejate. Casa Paleologu, strada Armenească e o zonă protejată. Dar e protejată în principiu, pentru că de fapt s-au petrecut niște agresiuni în ultimii ani. Chiar lângă noi s-a demolat o casă din prima jumătate a secolului 19. Din câte înțeleg, proprietarul casei care e lipită de a mea ar vrea și el să demoleze și să construiască un bloc. Ori așa ceva nu trebuie să fie posibil, nu este acceptabil ca într-o zonă protejată să crească blocuri de nu știu câte etaje. Din acest punct de vedere, legislația trebuie înăsprită. O să spuneți că mă contrazic. Pe de o parte vorbesc despre dereglementare, pe de altă parte susțin o reglementare mai aspră în acest domeniu. Nu e o contradicție. Suntem liberi să facem ce dorim atâta timp cât nu dăunăm celorlalți din jurul nostru. Ori un bloc într-un cartier ca al nostru este o agresiune față de ceilalți care stau în zonă. Aici e vorba despre apărarea indivizilor, a proprietarilor care locuiesc în această zonă. Deci nu e decât aparent o contradicție. În fapt, nu este decât apărarea proprietarilor, respectul față de proprietatea privată.

- Nu că aș vrea să fiu pesimist, dar ce aveți de gând să faceți dacă nu veți mai intra în parlament?

- Predau în continuare, nu este nicio problemă.

- Ați mai accepta o provocare în domeniul diplomației?

- Nu știu ce să vă spun. Eu sunt foarte legat de proiectul casei Paleologu, de școala de aici. Ar trebui ca misiunea respectivă să fie într-adevăr foarte importantă, să consider că merită să fac acest lucru. Sigur, e o onoare să reprezinți România și am această etică a serviciului public. Depinde. Sigur, sunt locuri cu care am o afinitate specială. Dar nu mă gândesc așa curând la o asemenea provocare.

- Credeți că mai există vreo șansă în privința monarhiei în România? Cum vedeți situația Casei Regale și a monarhiei în general?

- Never say never. Nu se știe niciodată. Sigur, aici ar fi multe spus, despre prințul Nicolae, despre prințesa Margareta, despre lega propusă în parlament pentru a acorda Casei Regale un statut aparte. Ar fi foarte multe de spus și cred că ar trebui un interviu separat. Dar îl facem, să știți, că am multe de spus pe tema asta, tocmai prea multe ca să le îngrămădim acuma la final. Oricum, Trăiasă Regele! Abia a împlinit 95 de ani și sper să ni-l păstreze Dumnezeu cât mai mult, deși are o vârstă foarte avansată.