Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au solicitat duminică seară, în urma unei discuţii telefonice, convocarea unui summit al zonei euro, după ce populaţia Greciei a respins prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaţionali privind un nou acord de asistenţă financiară, transmite AFP citând un comunicat emis de Palatul Elysee.
Citește și: Grecia - 80% afară din zona euro. Analiști anunță zile grele la Atena
De asemenea, cei doi lideri 'sunt de acord că votul cetăţenilor greci trebuie respectat', se mai arată în text. Potrivit unei surse din cadrul preşedinţiei franceze, summitul ar putea să se desfăşoare marţi, iar cererea a fost deja transmisă oficial preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk.
Vezi și: Oficial grec, declarație agresivă
Conform unei alte surse, din cadrul guvernului de la Atena, premierul Alexis Tsipras a avut şi el o convorbire telefonică cu Francois Hollande, discuţie axată pe modalităţile 'de a tonifica negocierile' dintre Grecia şi creditorii ei internaţionali, UE şi FMI, după ce ultimele propuneri ale acestora au fost respinse la referendumul de duminică.
După numărarea a trei sferturi din buletinele de vot, peste 61% dintre participanţii la scrutin au votat 'Nu', împotriva acestor propuneri, care, potrivit lui Tsipras, ar fi implicat noi măsuri de austeritate.
Citește și: Anuntul lui Tsipras dupa referendum