Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihail Neamțu a ajuns și în PNL. A promis să nu mai recite poezii fasciste

Jurnalul Romanesc
neamtu macovei

Lucruri interesante se întâmplă în zona liberală. După un congres în care Ludovic Orban nu a avut probleme în a fi ales se fac achiziții care ar putea ridica multe semne de întrebare pentru mulți.

Elena Udrea anunță SFÂRȘITUL celei mai mari rivale: 'Ajunge într-un spital de nebuni sau la Târgşor'

Mihail Neamțu, fost apropiat al Monicăi Macovei și al lui Traian Băsescu, a semnat o adeziune la Partidul Național Liberal (PNL) - vezi foto mai jos. Adeziunea a fost făcută la PNL Sector 1.

Însuși preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a semnat azi adeziunea la PNL lui Mihail Neamţu, fondatorul Partidului Noua Republică declarând că nu va mai „recidiva" - nu va mai recita nicio poezie fascistă.

"Am aici o cerere (din partea lui Mihail Neamţu-n.r.) care mă umple de bucurie, este o cerere de adeziune la PNL pe care am să i-o semnez. Aşa cum el mi-a semnat autograful, o să îi semnez cererea de adeziune”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, prezent la lansarea cărţii lui Mihail Neamţu, cu titlul „Fenomenul Trump”.

Mihail Neamţu a afirmat că adeziunea sa la PNL are o rezonanţă istorică.

"(...) Este o adeziune mult aşteptată de prieteni şi, în acelaşi timp, o adeziune care are pentru mine o rezonanţă istorică", a declarat Mihail Neamţu, precizând că şi bunicul său Gheorghe a fost liberal.

"(...) nu o să recit nicio poezie, nu vă speriaţi, nici Gheorghe, nici.. mă opresc. (...) Bunicul Gheorghe, că de asta am avut şi un gând acum câţiva ani, repet, nu mai recidivez, a fost şi el membru al PNL", a precizat Neamţu, făcând aluzie la poezia „Ridică-te Gheorghe", pe care a recitat-o în anul 2012, la lansarea candidaţilor ARD, scrisă de Radu Gyr, poet cu simpatii legionare şi autor al versurilor imnului neoficial al Mişcării Legionare, "Sfântă tinereţe legionară".

PNL este al treilea partid în care Mihail Neamţu se înscrie.

Mihail Neamţu a făcut parte în anii 1990 din PNŢCD, iar în octombrie 2011 a înfiinţat Noua Republică, formaţiune care a candidat la alegerile parlamentare din 2012 pe listele Alianţei România Dreaptă, care a reunit sub acelaşi însemn electoral Partidul Democrat Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Forţa Civică.

content-image

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.