Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Momentul ADEVĂRULUI: Carmen Dan și Eduard Hellvig, față în față cu membrii Comisiei de control SRI

Eduard-Hellvig

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, sunt aşteptaţi joi la Comisia parlamentară de control al activităţii SRI pentru discuţii referitoare la proteste.

Luni, preşedintele comisiei, Adrian Ţuţuianu, anunţa că cei doi au fost invitaţi la Comisia parlamentară de control SRI, întâlnirea urmând să aibă loc joi, de la ora 10,00.

Citește și: Protestatarii vor fi furioși! Numirea controversată a premierului Grindeanu

Adrian Ţuţuianu declara săptămâna trecută că i-a trimis o scrisoare şefului SRI prin care îi solicita o informare privind aspecte legate de protestele din Piaţa Victoriei, anunță Agerpres.

"În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la informările SRI privind protestele din data de 1 februarie 2017 şi afirmaţiile ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, făcute în conferinţa de presă susţinută joi, 2 februarie, la sediul MAI, vă solicităm o informare din care să rezulte următoarele: 1 - Ce informaţii au fost comunicate către MAI, care au fost căile de transmitere şi cine au fost destinatarii acestora; 2 - Dacă beneficiarii legali - respectiv preşedintele României, ministrul de Interne, primarul general al Capitalei - au fost informaţi cu privire la aceste evenimente în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României; 3 - Dacă au fost înregistrate ameninţări la adresa securităţii naţionale prin acţiunile violente, respectiv dacă au fost identificate activităţi care urmăresc slăbirea puterii de stat sau care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului; 4 - În ce măsură asemenea activităţi fac obiectul preocupărilor Direcţiei generale pentru apărarea Constituţiei", preciza Adrian Ţuţuianu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.