Peste 22.000 de persoane au fost evacuate sâmbătă după ce scena unui festival de muzică electronică din apropiere de Barcelona, în nord-estul Spaniei, a luat foc, transmite AFP.
Pompierii, care au intervenit rapid la locul de desfăşurare al Festivalului Tomorrowland, la Santa Coloma de Gramenet, au reuşit să stingă incendiul, care nu a făcut niciun rănit, se arată într-un comunicat.
Citește și: ALERTĂ - La un pas de un nou 9/11: Atac terorist care viza doborârea unui avion, DEJUCAT în Australia
Un total de 22.143 de persoane au fost evacuate, a precizat aceeaşi sursă, potrivit Agerpres.
Citește și: Situaţie INCREDIBILĂ la Casa Albă! Cum a ajuns Donald Trump MOTIV de DIVORŢ
O înregistrare video cu incidentul arată cum o parte din scenă a fost cuprinsă de flăcări uriaşe, o ploaie de scântei cădea pe pământ, în timp ce participanţii la festival o luaseră la fugă, iar deasupra se ridicase un fum negru.
Cauzele incendiului nu sunt cunoscute, însă organizatorii festivalului au precizat pe pagina lor de Facebook că a fost vorba de probleme tehnice.