Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD și complexul impostorului

cnex psd dragnea

PSD este cu siguranță un partid de succes în acest moment. Controlează ambele camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului și, probabil, are o majoritate favorabilă la CCR. Și totuși, dacă te uiți la ei, ai impresia că le lipsește ceva. Parcă nu sunt cu totul confortabil în propria lor putere. Oarecum ca pe vremea lui Victor Ponta după ce tema Băsescu a început să se epuizeze.

Complexul (sindromul) impostorului se manifestă la oamenii de succes care încep să se îndoiască de propria lor valoare și să se suspecteze de impostură. Psihologic nu contează dacă indivizii sunt impostori sau nu, e o problemă de auto-percepție. Are PSD un asemenea sindrom?

Cazul 1. Economiștii și economia

Ascultați la TV un economist de dreapta explicând ceva.  Orice. Vorbitorul tipic strălucește în propria glorie, explică tot ce este de explicat, fără rest, împarte deciziile în bune și rele, dă soluții, ceartă, predică.

Dacă vreți să ascultați un economist PSD ... în primul trând este greu că nu prea ies pe sticlă. Apoi, dacă un vorbitor economic ajunge în studio-uri, discursul este adesea timid, defensiv, lipsit de strălucire . (Nu vorbim, nici la PSD nici la dreapta de trompetele de partid ci de oamenii (mai) normali.)

Amuzant este ca, din punct de vedere al comunicării, PSD are un avantaj strategic. Vasta majoritate a anilor de creștere economică sunt ani în care PSD a fost la putere. Iar partidul a creat de mai multe ori poze frumos colorate ilustrând acest fapt. Un pic de  insistență pe acest lucru, niște citate din economiști cu nume sonore și un ton condescendent față de dreapta care guvernează tot în recesiune ar putea face minuni.

Dar degeaba, dacă nici măcar PSD-iștii nu cred în partidul lor... nu au cum să strălucească. Ca să îi apăr puțin, adevarul este că nici Năstase sau Ponta nu au aplicat tocmai dogmele stângii

Cazul 2. Tinerii frumoși și liberi

Deși unii nu acceptă acest fapt nici în ziua de azi există în PSD, uneori, chiar pe funcții, tineri cosmopoliți și anti-conservatori. Aceștia sunt,adesea, jenați dacă îi asimilezi cu PSD. Cine suntem noi, să ne ceri socoteală pentru ce face partidul, spun ei. Noi nu suntem PSD, noi suntem noi.

Chiar dacă nu au rezerve personale privind alegerea lor de a fi în PSD, pentru motive despre care preferă să nu discute, tinerii frumoși și liberi din PSD nu sunt deloc siguri că se află de partea bună a istoriei contemporane.

Cazul 3. SUA

Vizitele PSD-iștilor pe afară au și o explicație rațională. Ponta transformase vizitele în străinătate într-o artă sadică. Opoziția zicea ceva gen: mogariul de Ponta nu ar fi primit niciodată în locurile X, Y, și Z. Ponta își alegea următoarea vizită tocmai în unul din aceste locuri. Opoziția uimită (și fără prea multă prevedere, între noi fie vorba) zicea: da, a fost in X, pentru că realpolitik, dar în Y și Z..... niciodată. Evident, Ponta mergea fix acolo.

Dacă nu ar fi fost o risipă bugetară ar fi fost amuzant. La naiba, chiar și fiind o risipă bugetară era amuzant.

Dragnea a adăugat propriile nuanțe de sadism. De exemplu, poza fără Trump pare să fi fost circulată înaintea pozelor cu Trump (vezi și Cum manipulează Ghiță și Dragnea Opoziția)

Dar, dincolo de asta, pare să existe și o frică internă a PSD. Oare mai suntem noi sau nu "fostul partid comunist"?, par să se întrebe ei. Hai sa mergem la Washington să obținem o confirmare că nu suntem. Și încă o confirmare. Și încă o confirmare.

 

Nu ar fi prima dată când vedem asemenea complexe. Spre exemplu vorbitorii PDL asemenea reacții aveau în perioada de declin a popularității lui Băsescu când începuse să devină evident că au o problemă de legitimitate.

Acest articol detaliază doar o ipoteză. Dacă un complex al impostorului bântuie PSD, el explică unele dintre comportamentele comunicatorilor. Dar nu trebuie să generalizăm pripit. Poate pentru fiecare PSD-ist complexat există un altul care privește cu aroganță la "fraierii ăia de dreapta". Viața e complexă. Inclusiv viața de partid.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.