Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

REPORTAJ- Fiori reci pentru Ponta: oamenii lui Tăriceanu votează cu Iohannis

ponta tariceanu
O lansare liniștită, fără spectacol deosebit, organizată la Parlament. În sală, peste 1000 de oameni, destul de lipsiți de entuziasm și nerăbdători să plece spre casele lor.  În rândul susțintărilor lui Tăriceanu doar speranța exprimată cu jumătate de gură mai lasă impresia că acesta ar putea ajunge președinte. ”Ar putea, dacă Iohannis iese din joc”, ne spune domnul Cornel, din Bistrița-Năsăud. Și dacă nu pică Iohannis, dacă ajunge în turul II? La această întrebare, nea Cornel se gândește puțin și ne răspunde tranșant. ”Dacă ajunge în turul II, apăi, noi suntem liberali și-l votăm pe Iohannis”, ne-a spus nea Cornel, lucru ce mi-a aprins puțin beculețul. La Buzău, aceeași stare de spirit. ”Poate nu mai ajunge să candideze Iohannis (...) Mi-ar fi greu să-l votez pe Ponta, cu inima foarte îndoită l-aș vota. Mai degrabă merg cu Iohannis, că e liberal”, ne-a răspuns la cele două întrebări Mircea Casta, din Buzău. Doi oameni, cam același discurs. În spațiul public s-a ridicat această întrebare: cum va reuși Tăriceanu să-și convingă liberalii să voteze PSD? Ne-a lămurit Alexandrescu Virgil, de la Maramureș. ”Eu sunt doar un susțintător al domnului Tăriceanu, nu sunt membru de partid. Eu nu votez cu Ponta nici în ruptul capului! Votez cu Iohannis, dacă Tăriceanu nu ajunge în turul II”, ne-a spus domnul Virgil. Măi să fie! Parcă ar fi vorbiți între ei. Am trecut la doamne, să vedem dacă obținem același răspuns. ”Nu știu (pauză de gândire n.r.), îmi e greu să zic acum ce aș face. Cred că ar fi șanse ca Tăriceanu să ajungă în turul II, dar dacă nu, cred că n-aș vota PSD. Mai degrabă merg cu Iohannis”, ne-a spus Elena Pitpas, din Olt. Nici de data asta n-am găsit un susținător de-al lui Ponta. Am trecut puțin mai departe și am întrebat o domnișoară mai tânără. ”Eu votez cu domnul Tăriceanu. Nu știu în turul II, poate dacă era Crin Antonescu, nu știu. Chiar nu știu”, ne-a spus Andreea Țegar. Am forțat puțin un răspuns și în cele din urmă ne-a explicat: ”Cred că aș merge cu PNL, că sunt tot ai noștri, dar să scri acolo că noi tinerii îl susținem pe Tăriceanu!”. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Ponta și PSD mizează enorm pe Tăriceanu, dar se pare că strategia PSD se împotmolește la baza partidului lui Tăricenau. Din câte se pare, liberalii lui Tăriceanu au inima zburdalnică, mai părăsesc PNL-ul, dar la o adică rămân la prima dragoste.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.