Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia critică SUA pentru anularea discuţiilor legate de Alep

reuters
Alep

Rusia a acuzat marţi SUA de anularea discuţiilor cu privire la Alep, prevăzute să aibă loc la Geneva, şi că refuză un dialog "serios", în special în ceea ce priveşte soarta rebelilor sirieni, permiţându-le să "câştige timp", potrivit France Presse, conform agerpres.

"Am înţeles că este imposibil de discutat serios cu partenerii noştri americani", a afirmat ministrul de externe rus Serghei Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în finalul discuţiilor cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, aflat marţi în vizită la Moscova.

Citeşte şi: Putin a promulgat noua doctrină privind securitatea informaţională a Rusiei

Şeful diplomaţiei ruse a acuzat Washingtonul că a anulat discuţiile cu privire la Siria între experţi ruşi şi americani, convorbiri ce urmau să aibă loc miercuri la Geneva.

În cadrul întâlnirii lor de vineri la Roma, Serghei Lavrov şi secretarul de stat american, John Kerry, au convenit asupra unei reuniuni la nivel de experţi la Geneva cu privire la Siria, potrivit ministrului rus. "Kerry mi-a cerut să susţin un document care corespundea viziunii Rusiei", a adăugat el.

"Dar ieri (luni), am primit brusc un mesaj potrivit căruia ei nu se mai pot întâlni din păcate mâine pentru că şi-au schimbat viziunea şi şi-au retras documentul", a afirmat Lavrov. "Acum, ei au un nou document, care reia totul de la zero", a denunţat ministrul rus.

A doua zi după veto-ul Rusiei asupra rezoluţiei ONU vizând instaurarea, între altele, a unui armistiţiu de şapte zile la Alep, unde armata siriană desfăşoară de 22 zile o vastă ofensivă, Serghei Lavrov îi acuză pe americani că încearcă să "câştige timp" pentru ca rebelii "să-şi recapete suflul".

"Este trist că ţările occidentale care se îngrijesc zilnic de drepturile omului şi de situaţia umanitară la Alep şi în Siria în general continuă să-i susţină pe radicali şi extremişti", a declarat el.

Citeşte şi: Sfidând criticile americane, Israelul legalizează 4000 de locuinţe în Cisiordania ocupată

Rebelii, care refuză să plece din sectorul de est al Alep, vor fi anihilaţi, a avertizat în aceeaşi conferinţă de presă ministrul de externe rus. "În orice caz, dacă cineva refuză să plece de bună voie, va fi distrus. Nu exista alte opţiuni ", a spus el.

Lavrov a mai acuzat că rebelii au "planificat cu bunăvoinţa ţărilor străine" bombardamentul împotriva unui spital de campanie rusesc, atac în care şi-au pierdut viaţa luni două doctoriţe rusoaice şi au fost rănite mai multe infirmiere, precum şi civili sirieni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.