Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia reacţionează după ce SUA au anunţat că trimit armament kurzilor din Siria

Kurdish Info
YPG

Decizia luată marţi de Washington de a furniza arme miliţiilor kurde Unităţile de Protecţie Populară (YPG), aripa armată a principalei formaţiuni kurde din Siria, pentru lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) este "inacceptabilă" pentru Ankara, a declarat miercuri vicepremierul turc Nurettin Canikli, citat de AFP, potrivit agerpres.

"Furnizarea de arme către YPG este inacceptabilă", a declarat Canikli la postul de televiziune A Haber, potrivit cotidianului Hurriyet. "O astfel de politică nu este în beneficiul nimănui", a mai spus el.

CUM şi mai ales DE CE l-a concediat Donald Trump pe directorul FBI.Schimb de scrisori la nivel înalt

Turcia consideră YPG drept ramura siriană a separatiştilor kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), catalogat drept organizaţie "teroristă" de către Ankara şi aliaţii săi occidentali.

"Sperăm că administraţia americană va pune capăt acestei erori şi că va renunţa", a adăugat Canikli.

Preşedintele Donald Trump a autorizat Pentagonul să "echipeze" miliţiile kurde "atât cât este necesar pentru a câştiga o victorie clară împotriva grupării Statul Islamic" la Raqqa, bastionul jihadiştilor, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jeff Davis.

Potrivit unui înalt responsabil american din domeniul apărării, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, SUA ar putea să furnizeze miliţiilor kurde "arme uşoare, muniţii, mitraliere, vehicule blindate şi utilaje de geniu" cum ar fi buldozere.

Ankara se teme că grupările kurde vor încerca să-şi extindă controlul asupra teritoriului în nordul Siriei, până aproape de frontiera cu Turcia.

După ce l-a demis pe şeful FBI, Trump îl aşteaptă la Casa Albă pe Serghei Lavrov

Anunţul furnizării de arme pentru YPG de către SUA survine cu o săptămână înainte de vizita preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan la Washington, unde ar urma să aibă o întrevedere cu Donald Trump.

Acest dosar tensionează de mai multe luni relaţiile dintre SUA şi Turcia, două ţări membre importante în NATO şi în cadrul coaliţiei internaţionale antijihadiste.

Sosirea lui Trump la Casa Albă declanşase speranţa Turciei într-o schimbare a poziţiei Washingtonului faţă de miliţiile kurde, pe care administraţia preşedintelui Barack Obama a decis să le sprijine pentru a contracara expansiunea jihadistă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.