Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actorul Graham McTavish, cunoscut pentru rolurile din 'Hobbitul', 'The Witcher' și 'Străina', vine la East European Comic Con din Bucureşti

netflix.com
Graham McTavish

Actorul Graham McTavish, cunoscut pentru rolurile din "Hobbitul", "Lucifer", "House of the Dragon" sau "The Witcher", vine la cea de-a zecea ediţie East European Comic Con din Bucureşti, care va avea loc în perioada 26-28 august, la Romexpo.

Actorul a făcut parte din distribuţia a numeroase filme şi seriale esenţiale din cultura pop contemporană. L-a interpretat pe gnomul Dwalin în trilogia "Hobbitul", pe Father Kinley şi pe demonul Dromos în serialul "Lucifer" şi a fost anunţat ca făcând parte din distribuţia celui de-al doilea sezon "The Witcher", unde îl joacă pe Sigismund Dijkstra, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Filmografia actorului mai cuprinde şi alte roluri - The Saint of Killers în seria AMC "The Preacher" sau Dougal McKenzie în "Outlander".

Graham McTavish se alătură astfel lui Ross Marquand ("Avengers", "The Walking Dead", "What If") şi Clive Standen ("Vikings", "The Walking Dead") şi completează lista actorilor invitaţi anul acesta la East European Comic Con.

În perioada următoare, urmează să fie anunţaţi ceilalţi trei actori care vor participa la paneluri, sesiuni de autografe şi fotografii cu fanii, dar şi noi informaţii legate de principalele atracţii de anul acesta de la Comic Con: zona de gaming, Aleea Artiştilor, zona de târg, board games, cosplay sau zona de street food.

Biletele pentru East European Comic Con au preţuri variate şi sunt disponibile pe http://comic-con.ro/tickets/.

Printre personalităţile care au fost prezente de-a lungul timpului la East European Comic Con se numără Jason Momoa ("Game of Thrones", "Aquaman"), Mark Shepard ("Supernatural"), Ed Westwick ("Gossip Girl"), Paul Wesley ("The Vampire Diaries"), Daniel Gillies ("The Originals"), Robert Knepper ("Prison Break"), Charles Dance ("Game of Thrones", "The Imitation Game"), Sylvester McCoy ("Dr.Who", "The Hobbit"), precum şi mulţi alţi actori de seamă din producţii de top ca "Game of Thrones", "Casa de Papel", "Gossip Girl", "The Witcher", "Spartacus", "Supernatural", "Doctor Who", "Fringe", "Harry Potter", "The Vampire Diaries", "Lord of the Rings", "Sherlock" sau "Vikings".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.