Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apropiat al lui Sebastian Ghiță și fost ofițer SRI, numit secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor/ Cine este Daniel Savu

daniel savu

Daniel Savu, considerat a fi un apropiat al lui Sebastian Ghiță, fost ofițer SRI, a fost numit, marți, în funcția de secretar de stat al Ministerului Comunicațiilor, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

Potrivit deciziei, a fost eliberată din funcția de secretar de stat Maria Manuela Catrina.

Înainte de a fi membru PSD, în anii 90, Daniel Savu a fost ofițer SRI. Este absolvent al Facultății de Aeronave București, iar în 2012-2016 a fost membru al Comisiei de Control al SRI.

În 2015, Savu la fost contracandidatul lui Liviu Dragnea la șefia PSD. In 2016 a plecat din PSD si s-a inscris in PRU, partidul lui Sebastian Ghita. Un an mai tarziu a revenit in PSD.

După dezvăluirile făcute de Vlad Cosma, au apărut informații potrivit cărora Daniel Savu ar fi vizat intr-un dosar al DNA Ploiești. DNA a refuzat să spună dacă acesta este sau a fost vizat intr-o ancheta penală.

"În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 lit. b din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă rugăm să ne oferiţi mai multe detalii privind împrejurările despre care aveţi cunoştinţă că ar putea determina constituirea pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a unui dosar care să vizeze persoana menţionată în cererea dvs. ori referiri la eventualele sesizări despre care autorii acestora au făcut comunicări în spaţiul public (art. 25 alin. 3 din Ghidul privind Relaţia dintre Sistemul Judiciar din România şi Mass Media)", este raspunsul DNA la o solicitare a STIRIPESURSE.RO.

Recent, jurnalistii RISE au publicat mai multe inregistrari cu Vlad Cosma si alte personaje din Prahova, care au acuzat abuzuri ale procurorilor. În una dintre inregistrari, realizata in 2015, apare si Daniel Savu.

Citeste si Victor Ponta anunță 'apocalipsa' pentru Liviu Dragnea: 'Acolo este călcâiul lui Ahile, dacă vrei să ai succes. Altfel, la moţiunea de cenzură va fi un eșec'

Redăm o parte din discuție:

Daniel Savu: Eu dacă candidez, cu ce voi face, umblu pe străzi… Cu notorietatea care eu o am și le spun lor: „Vreau o primărie transparentă, vreau să fie o uzină pentru dumneavoastră, ploieștenii, eu știu ce trebuie să fac. Asta trebuie să înțelegem noi, că eu mă bag în bătălia asta pentru că sunt om de echipă. Dacă ies primar, vedeți pe cine puneți la Senat. Dar, dacă ies primar, n-o să ne fie rău la nimeni. Pentru că cu mine, dacă ai vorbit o vorbă, e vorbă nene, nu e prosteală ca asta a lui Radu (Radu Oprea – n.r.), că pe mine asta mă calcă pe nervi.

Vlad Cosma: Pot să zic că și cu Iulică (Iulian Bădescu, fost primar al Ploieștiului – n.r.) a fost prosteală.

Mircea Cosma: Bă, ce ne-a prostit ăsta!

Daniel Savu: Sebi (Sebastian Ghiță – n.r.) ne-a prostit cu el! I-am spus: Bă, Sebi…

Vlad Cosma: Da’ eu i-am spus, toată lumea i-a zis: Vezi că o să ne luăm țeapă cu ăsta!

(…)

Mircea Cosma: Da’ la nivel central, că nu mai sunt oameni…

Daniel Savu: Știu, știu.

Mircea Cosma: Nu mai sunt oameni.

Daniel Savu: Și asta e o problemă.

Mircea Cosma: Mare problemă.

Daniel Savu: Poate ar trebui să plecăm de aici, de la Prahova, cu niște candidaturi pe nivel central, să facem reguli. Ne fac proștii de la Vrancea, de la dracu’, de la Giurgiu…

Mircea Cosma: Cum e mă că are ăla trei miniștri, mă?

Daniel Savu: A venit ăla de la Giurgiu, Bădălău ăla, și se crede mare…

Mircea Cosma: Olguța! Olguța!

Vlad Cosma: Da’ eu nu înțeleg, pe ăla nu-l luase DNA-ul acum un an?

Daniel Savu: L-am salvat eu!

Mircea Cosma: Olguța!

Daniel Savu: Băi, și noi de la Prahova ne certăm și nu ducem noi la nivel național?

Vlad Cosma: Noi măcar dacă am avut o problemă am zis: nu candidăm, căcat, dar ăsta, Bădălău ăsta, cum vine?

Daniel Savu: Bă, omule, da cel mai bine…

Vlad Cosma: Au tupeu, mă!

Daniel Savu: Domnu Mircea…

Mircea Cosma: Deci măi, Vlăduț, tu n-ai înțeles că a fost presiune pe Ponta!

Daniel Savu: Pe munca mea și a dumneavoastră, că și dumneavoastră ați muncit mult în județul ăsta și pe lângă la nivel național…

Mircea Cosma: Prea mult!

Daniel Savu: Prea mult, așa e! Da și eu am muncit. Eu sunt cel mai cunoscut acuma și cu vârsta potrivită să mă susțineți.

Mircea Cosma: Da.

Daniel Savu: Să facem ceva național. Să am și eu un cuvânt de spus. Prahova, voi să aveți un cuvânt de spus.

Mircea Cosma: Olguța!

Daniel Savu: Că dacă Olguța își bagă, Bădălău își bagă, prostul își bagă, ăla își bagă, noi pe cine băgăm, pe Mitu (Augustin Mitu – n.r.)? Trebuie să ne rugăm de Mitu?

(…)

Mircea Cosma: Tu nu-l cunoști pe Dragnea! Auzi, tu nu-l cunoști!

Vlad Cosma: Atunci, jocul s-a făcut…

Daniel Savu: Acum, la ultimul d-ăsta, eu m-am cam împăcat cu Dragnea.

Mircea Cosma: Deci, domnu’… domnu’… Daniele, nu-l cunoști pe Dragnea, nu-l cunoști!

Daniel Savu: La asta cu Senatul…Știi ce mi-a zis Dragnea? Zice: nu mai pot să dau, că le-am promis la ăștia! Bă du-te, bă, păi ești șef! Cum să nu mai dai? Tu vrei să-l pui pe Mitu aci șef, mă?

Mircea Cosma: Deci doi ani de zile, 2001-2002, în fiecare sâmbătă și duminică Dragnea era aci.

Daniel Savu: Păi ce, n-am fost eu cu dumneavoastră când era la…

Mircea Cosma: Stai, stai!

Daniel Savu: Când era la organizația județelor, era la PDL, nu era la..

Mircea Cosma: Păi nu era la PDL?!

Daniel Savu: Păi i-am zis, băi, sunt mai vechi decât tine în partid!

Mircea Cosma: Știi unde și-a semnat adeziunea? La o sticlă de Chivas, în care am fost eu, Nanu (Cornel Nanu – n.r.), Năstase (Adrian Năstase – n.r.) și Georgică Diaconu la Georgică Diaconu acasă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.