19-05-2020556ExterneCel puţin şapte persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în urma unui atac comis într-o moschee din Kabul
19-05-2020443ExterneRevista medicală britanică The Lancet respinge acuzaţiile lui Donald Trump din scrisoarea trimisă OMS
19-05-2020708ExterneAngajaţii sezonieri din ţările Uniunii Europene vor putea merge în Franţa dacă obţin un contract de muncă şi respectă măsurile sanitare
19-05-2020227EconomieMinisterul Finanţelor a ieşit pe pieţele externe să împrumute 3 miliarde de euro printr-o emisiune de eurobonduri
19-05-2020197Cultură si MediaO expoziţie dedicată împlinirii a 500 de ani de la moartea lui Rafael se redeschide la Roma pe 2 iunie
19-05-2020778ExterneOMS a decis, în urma unor ameninţări americane, să lanseze o 'evaluare independentă' a reacţiei agenţiei ONU faţă de pandemia covid-19
19-05-202077SportJucătorii Slaviei Praga, la care este legitimat Nicolae Stanciu, au intrat în izolare după ce un component al echipei a fost testat pozitiv cu coronavirus
19-05-202067SportFederația de Baschet a decis îngheţarea campionatului, fără acordarea titlurilor de campioană sau a medaliilor
19-05-2020194Cultură si MediaKevin Mayer, care a coordonat lansarea serviciului de streaming Disney Plus, părăseşte compania pentru postul de CEO al platformei TikTok
19-05-2020117SportPremier League a anunţat că în urma testelor făcute duminică şi luni s-a descoperit că şase persoane de la trei cluburi au coronavirus
19-05-2020771Uniunea EuropeanăLondra şi-a prezintat noul regim vamal post-Brexit, UK Global Tariff, care urmează să înlocuiască Tariful Exterior Comun al Uniunii Europene
19-05-202067SportTribunalul de Arbitraj Sportiv va analiza cazul Manchester City în perioada 8-10 iunie
19-05-2020138Cultură si MediaCea de-a 17-a ediţie a Bienalei de Arhitectură şi a 59-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia au fost amânate cu câte un an
19-05-2020441ExterneCele 194 de ţări membre ale OMS, inclusiv SUA şi China, adoptă o rezoluţie care prevede o 'evaluare independentă' a reacţiei agenţiei ONU faţă de pandemie
19-05-2020230EconomiePreţul aurului a crescut la un nou maxim istoric în România pe fondul evoluţiei pieţei americane
19-05-202068SportJucătorii, staful şi conducerea echipei Young Boys Berna au acceptat să li se micşoreze salariile pentru a 'se compensa pierderile altor angajaţi'
19-05-2020146Cultură si MediaTrei milioane de lei pentru intervenţii de urgenţă şi pregătirea documentaţiilor pentru restaurarea monumentelor istorice
19-05-2020182ExterneVIDEO Donald Trump şi Mike Pompeo se apără în scandalul destituirii Inspectorului General al Departamentului de Stat Steve Linick
19-05-2020221Cultură si MediaVIDEO Filmul 'Wasp Network', cu Penélope Cruz în distribuţie, va fi disponibil pe Netflix începând cu luna iunie
19-05-2020312SocialCopilul în vârstă de şase ani, dispărut marţi din Giurgiu, a fost găsit mort într-un râu aflat la trei kilometri de locuinţa sa
19-05-2020452SănătateAnchetă epidemiologică la Maternitatea Buzău, după confirmarea infectării cu noul coronavirus la două paciente
19-05-2020243SocialCopii şi nepoţi ai deţinuţilor ce au renovat Cazinoul Constanța în anii ’50 au vizitat clădirea, după ce un mesaj al acestora a fost găsit în timpul renovărilor
19-05-2020435Cultură si MediaActorii Rooney Mara şi Joaquin Phoenix, care au început să aibă o relaţie în timpul filmărilor la 'Maria Magdalena', aşteaptă primul copil - presă
19-05-202065SportAndrei Cristea şi Cosmin Frăsinescu şi-au prelungit contractele cu echipa Politehnica Iaşi
19-05-2020381Cultură si MediaMuzeul Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti' şi Muzeul Naţional de Istorie a României îşi redeschid porţile miercuri, de la ora 10.00
19-05-2020117SportFostul internațional Gică Popescu: Am aşteptat meciurile din Bundesliga ca pe desenele animate din vremea lui Ceauşescu
19-05-2020121Cultură si MediaClienţii companiei Netflix raportează mai puţine probleme tehnice decât cei ai platformelor de streaming rivale, potrivit unui studiu
BREAKING NEWS19-05-2020417PoliticăBiroul Politic Naţional al PNL se va desfăşura marţi, în sistem videoconferinţă
19-05-2020250ExterneAdministraţia de la Beijing reacţionează la afirmaţiile lui Trump, acuzându-l de nerespectarea angajamentelor faţă de OMS
19-05-2020118SocialUn autobuz cu călători a luat foc când era oprit într-o stație din Craiova: Patru călători au fost evacuați
19-05-20201.744SocialPrimăria sectorului 5 anunță că cea mai mare piață de flori din Capitală se închide pentru reamenajare și modernizare
BREAKING NEWS19-05-20201.705PoliticăVIDEO Klaus Iohannis a anunțat, de la Palatul Cotroceni, măsurile pentru următoarea perioadă, în plină criză de coronavirus