Brad Pitt a câştigat premiul BAFTA la categoria cel mai bun actor în rol secundar

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 02-02-2020

Actualizat: 02-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Celebrity Insider

Brad Pitt a câştigat premiul BAFTA la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea sa din pelicula "Once Upon a Time... in Hollywood", în regia lui Quentin Tarantino, duminică seara la Londra în cadrul celei de-a 73-a ediţii a galei organizate de British Academy of Film and Television Arts, informează EFE, potrivit Agerpres.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Tom Hanks ("A Beautiful Day in the Neighborhood"), Anthony Hopkins ("The Two Popes"), Al Pacino ("The Irishman") şi Joe Pesci ("The Irishman").

Citește și: Tudor Gheorghe rupe tăcerea. Cum le răspunde celor care l-au atacat

Brad Pitt, care interpretează rolul cascadorului Cliff Booth în ''Once Upon a Time... in Hollywood'', mai are un premiul BAFTA în palmares, obţinut în 2014 împreună cu restul distribuţiei peliculei ''12 Years a Slave'', desemnată cel mai bun film. 

Anul trecut, premiul BAFTA în această categorie a revenit actorului Mahershala Ali, pentru rolul din "Green Book". 

Cea de-a 73-a ceremonie de decernare a premiilor se desfăşoară la Royal Albert Hall din Londra şi este prezentată de Graham Norton.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri