Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Leumi Bank Romania de către First Bank, prin achiziţionarea a 99,9235% din capitalul social

First Bank
First Bank

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a autorizat tranzacţia prin care First Bank a preluat Leumi Bank România, prin achiziţionarea a 99,9235% din capitalul social al acesteia, informează news.ro.

În aprilie, First Bank, bancă deţinută în România de fondul american de investiţii J.C. Flowers, a anunţat semnarea unui acord cu banca israeliană Bank Leumi pentru achiziţia participaţiilor acesteia, deţinute la filiala Bank Leumi România.

La începutul lui iunie, Consiliul Concurenţei a anunţat că analizează tranzacţia, iar, luni, a anunţat că a dat undă verde.

Citește și: Anunț important al Vioricăi Dăncilă! Ce se va întâmpla cu Mugur Isărescu

”Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, arată un comunicat emis luni de autoritatea de concurenţă.

First Bank este o instituţie de credit care oferă o gamă completă de servicii bancare pentru persoane fizice şi juridice. First Bank este controlată de JCF IV Tiger Holdings S.a.r.l., al cărei capital majoritar este deţinut de J.C. Flowers IV, L.P., un fond consiliat de J.C. Flowers & Co. LLC, entitate înregistrată la Comisia pentru Valori Mobiliare şi Burse de Valori din SUA (United States Securities and Exchange Commission).

Citește și: Scandal uriaș! Apare numele fratelui Laurei Codruța Kovesi

Bank Leumi România este, de asemenea, o instituţie de credit, care face parte din grupul Bank Leumi şi care oferă servicii bancare pentru persoane fizice şi persoane juridice, inclusiv conturi curente, depozite sau finanţări şi facilităţi de creditare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.