DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Corina Crețu vrea mai multe femei-primar din 2020

corina cretu

Fostul comisar european Corina Crețu spune că prima provocare politica majora a anului 2020 vor fi alegerile locale, unde spera ca un numar cat mai mare de femei sa ocupe functii de primar.

„In calitate de Comisar European pentru politica regională, am încurajat participarea femeilor in ceea ce privește deciziile adoptate la nivel local. In fiecare an, am organizat mese rotunde pe tema egalității de gen în mediul urban, ceea ce îmi propun sa organizez și din postura de Membru al Parlamentului European.

În prezent, doar 15% din primarii orașelor europene sunt femei. Oferirea de oportunități femeilor pentru a ocupa funcții publice reprezintă o provocare pentru structurile de dinamică a puterii ce perpetuează inegalitatea de gen, provocare ce are ca rezultat final însă îmbunătățirea vieții cotidiene a tuturor cetățenilor.

Pornind de la trei rapoarte – cel privind “Orașele ce promovează egalitatea de gen”, finanțat de Comisia Europeană în cadrul programului URBACT, cel referitor la “Monitorul regional al egalității de gen”, elaborat de Direcția Generală pentru Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene, împreună cu Centrul Comun de Cercetare, și cel despre "Promotorul egalității de gen ", publicat în cadrul Programului ONU Habitat - am avut în vedere, în special, practicile inovatoare în ceea ce privește planificarea și guvernanța urbană echitabilă și modalitățile prin care orașele pot deveni lideri în domeniul sprijinirii egalității de gen. Aceste instituții vor rămâne partenere și sper sa ma pot implica in cât mai multe acțiuni de acest gen.

Întotdeauna am fost de părere că femeile trebuie să ocupe locul pe care îl merită în societate, iar respectarea egalității de șanse între femei și bărbați reprezintă o valoare fundamentală a Uniunii Europene.

Tocmai de aceea, am salutat cu bucurie lansarea, în luna ianuarie anului trecut, a unei inițiative dedicate femeilor antreprenoare din România și finanțată de Banca Europeană de Investiții, în cadrul Planului de investiții pentru Europa – așa-numitul Plan Juncker. E vorba de un împrumut în valoare de peste 22 de milioane de euro pe care BEI l-a acordat României pentru a sprijini IMM-urile deținute sau conduse de femei. Se estima atunci că aproximativ 260 de IMM-uri vor beneficia de acest ajutor financiar, care va sprijini astfel 6.100 de locuri de muncă din țara noastră. As fi curioasa sa aflu in ce măsura acest deziderat s-a realizat.

Europa are nevoie de entuziasm și de energie pozitivă, pentru a putea construi împreună un viitor comun mai bun și mai sigur pentru noi toți”, a scris Corina Cretu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.