Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CTP, fără cuvinte după ce Buzărnescu a 'măcelărit-o' pe Sakkari: 'Pentru orice jucătoare din lume a devenit acum o amenințare'

CTP

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat victoria obținută de Mihaela Buzărnescu în finala de la San Jose remarcând „soliditatea psihică excepțională” arătată de sportivă. CTP a mărturisit că nu se aștepta să o bată atât de dur pe grecoaica Maria Sakkari și crede că ne putem aștepta la orice de-acum de la Mihaela. „Pentru orice jucătoare din lume a devenit acum o amenințare”, a spus jurnalistul.

Bătaie pe excursii gratuite în Grecia! Anunțul a fost făcut: 'Nu mai putem înscrie oameni pe liste'

„ (...) Aici este punctul excepțional, soliditatea psihică excepțională pe care a arătat-o Mihaela în turneul de la San Jose. Indiferent de ce îi venea de dincolo de fileu, în toate meciurile, Mihaela a avut aceeași atitudine psihică. Vedeți, ea a devenit celebră și prin ieșirile, prin izbucnirile nervoase, verbale. Or, ea este de fapt, în spatele acestor ieșiri tumultoase, foarte adunată și foarte tare. (...) Este într-un moment de maturitate a jocului Mihaela, are un bagaj tehnic remarcabil, este, putem spune, din acest moment - eu v-am spus asta după meciul cu Mertens, acela a fost meciul turneului de la San Jose, cu o adversară de cel mai mare calibru, foarte tânără, în plin elan, care tocmai făcuse un meci formidabil în fața Johannei Konta și pe care Mihaela a reușit să o îngenuncheze minge cu minge prin inteligență tactică și acuratețe tehnică. Lovitura ei de forehand cu stânga este printre cele mai bune în clipa de față din circuitul feminin. În plus, însă, știe joc la fileu, are un voleu de dublistă foarte bun, are o lovitură slice cu două mâini pe rever foarte incomodă, în situații dificile știe să o pună adversarei incomodând-o, știe să pună scurtă, variază jocul, deci în acest moment este o jucătoare, să-i spunem, world class, o jucătoare de clasă mondială. Mihaela a spus foarte bine: 30 de ani e noul 20 de ani în tenis. Deci, putem să ne așteptăm literalmente la orice, acum, de la Mihaela, pentru orice jucătoare din lume ea a devenit acum o amenințare”, a spus CTP, la Digi24.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.