Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum și-a făcut intrarea în cursă Sebastian Burduja, primul candidat la primăria Capitalei propus de liberali în ultimii 8 ani

Inquam Photos / Octav Ganea
Sebastian Burduja

Liberalul Sebastian Burduja (38 de ani), ministru al Energiei, a transmis marţi că va candida la Primăria Capitalei pentru că vrea ca bucureştenii să nu aleagă răul cel mai mic, conform Agerpres, aceasta fiind prima sa declarație de la renunțarea la candidatul unic PSD-PNL.

„Mereu am spus lucrurilor pe nume. Decizia de astăzi a fost asumată după prea multe ezitări. În loc să arătăm bilanţul dezastrului pentru bucureşteni, au fost generate nesfârşite scenarii, ipoteze şi dezamăgiri. Am pierdut timp preţios. Dar politica trebuie să fie despre cetăţeni şi viaţa lor, nu despre politicieni şi cariera lor", a scris Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că are un plan pentru "Bucureştiul Viitorului".

"Când am fost propus preşedinte al PNL Bucureşti, am primit multe mesaje de acest fel: "nu te băga, îţi vei rupe picioarele". La fel s-a întâmplat şi astăzi. Şi mi-am reamintit de ce am revenit în România acum nouă ani. Pe patul de moarte, un om drag mi-a spus: "în viaţă să nu faci ce poţi, în viaţă să faci ce trebuie". Testamentul bunicului meu a devenit crezul meu, pe care l-am urmat mereu, în cele mai grele clipe. Am văzut cu toţii ce se întâmplă când oamenii buni stau pe margine, iar oameni fără principii fac jocurile. Bucureştiul şi România nu mai au timp de pierdut. Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic. Am un Plan pentru Bucureştiul Viitorului. Şi ştiu că nu sunt singurul care vrea schimbare. Vă aştept alături. Înainte, împreună", a transmis liberalul.

Coaliţia PSD - PNL a decis luni noaptea să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), pentru a maximiza electoratele celor două partide.

Decizia a fost luată după o şedinţă a coaliţiei de guvernare începută luni, în jurul orei 10,00, care a durat mai bine de 13 ore şi care a avut ca temă o analiză privind continuarea susţinerii candidaturii doctorului Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.