Premium
Poezia lui Nicolae Silade din “Iubirea nu bate la uşă” e ca un pahar cu apă care, trecut prin faţa ochilor, nu-ţi deformează într-un mod de nerecunoscut imaginile din jur. E limpede, directă, jinduitoare. De dragoste, cred că n-are rost să insist, doar reiese şi din titlul cărţii.
Cu racorduri la ce se scrie în prezent, Silade păstrează puternice pulsiuni romantice pe valul sexualităţii. Se observă din frazare, din raportarea la iubita care e şi nu e, fiind salvat de la vetusteţe de sinceritatea patosului aluvionar: ”am alergat ca un nebun după tine te-am urmărit/ pas cu pas clipă de clipă aşa cum destinul ne urmăreşte/ pe amândoi am umblat în limbă după tine cu limba scoasă/ am umblat ca un câine pe urmele stăpânului său/ şi m-am văzut deasupra ta şi m-am văzut la picioarele/ tale într-o mare dragoste mare şi am avut fantezii sexuale/ cum nimeni niciodată n-a avut şi ţi-am văzut sânii goi/ şi fesele tari şi pulpele goale şi dăruită total te-am văzut”(26). Amorezul se vrea încorporat în cea pe care o iubeşte, nu zâmbiţi prea mult şi şmechereşte pe sub mustaţă!, acceptând subjugarea personalităţii cu plăcere masochistă- “înnebuneşte-mă sună-mă cicăleşte-mă/ trimite-mi la miezul nopţii mesaje trezeşte-mă/ din somn din visare vorbeşte-mi într-una şi ceartă-mă/ aruncă în mine cu orice apuci loveşte-mă unde mă doare mai tare/ nu ştiu bucurie mai mare decât atunci când mă suni/ nici veste mai bună ca un mesaj de la tine/ stresează-mă umileşte-mă înrobeşte-mă chiar/ scoate limba la mine înjură-mă-n faţă/ ia-mi volanul din mână treci tu la volan/ ia-mi cheile maşinii şi vilei ia-mi maul averea ia-mi tot/ şi viaţa şi sună-mă ceartă-mă înşeală-mă iar/ chiar cu prietenii mei de pahar/ omoară-mă cu zile/ dar nu mă ignora”(16). Cuprinzând 160 de poezii, dintre care jumătate sonete, “Iubirea nu bate la uşă”, editura Brumar, 2013, e prima parte a unui ciclu, bănuiesc, cu intenţii totalizatoare în materie de corason.
Vertijul în care te cuprinde volumul, patetic şi cotropitor, incumbă şi o senzaţie de prea mult dintr-o dată. Accentuarea autocontrolului, măcar o ţâră, n-ar strica acestui poet născut, nu făcut. El dă uneori impresia că e condus de cuvinte, nu că-l ascultă ele.
