Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Despre pandemia de diabet și obezitate cu Andrei Reurean

Agerpres
obez gras

Andrei Reurean, director executiv Centrul Medical Consultmed şi co-fondator la Clinica de Nutriţie, a fost invitatul unei emisiuni săptămânală pe teme medicale.

Pandemia de COVID nu este singura cu care ne confruntăm, din păcate. „Întâlnim foarte multe cazuri de persoane obeze sau supraponderale, iar de aici, apar alte complicaţii: diabet, boli cardiovasculare, probleme cu articulaţiile. Pandemia a crescut numărul persoanelor obeze”, explică Andrei Reurean, conform mediafax.

Riscurile obezităţii la copii

Din ce în ce mai mulţi copii vin la clinică, spune specialistul. Telemunca şi teleşcoala ne-au făcut mai sedentari, iar asta duce la multe probleme de Sănătate. Copiii au nevoie de atenţie şi sprijin în ceea ce priveşte alimentaţia corectă şi, dacă au probleme de greutate, să vină la un control de specialitate.

Suplimentele online pentru slăbit: un aliat sau duşman pentru Sănătate?

„Sunt un miraj. Noi mergem pe tratamente care sunt studiate, care au studii clinice în spate. (...) Tu ca medic, te lupţi cu „doctorul Google”, care vorbeşte prin vocea pacientului şi vine cu informeţii greşite. Într-o consultaţie se pierde mai mult timp pentru lămurirea informaţiilor de pe internet decât pentru indicaţiile necesare bolii pentru că pacientul vine cu idei greşite la medic, aşa că trebuie să scoţi ghidul şi să îi explici valoarea tratamentului pe care tu il propui”, mai explică Reurean.

De ce avem nevoie de nutriţionist?

Există aplicaţii online de nutriţie la tot pasul. Recomandarea mea este să existe un nutriţionist dietician cu facultate şi poate şi master terminate în domeniu. (...) Nu doar caloriile contează, ci şi sursa lor. Totodată, sunt şi aplicaţii pentru persoanele cu diabet. Introduci valoarea glicemiei, numărul de carbohidraţi şi aplicaţia îţi arată câtă insulină ar trebui să produci”, mai spune expertul.

Diabetul, „ucigaşul” tăcut

Andrei Reurean despre conştientizarea diabetului în rândul populaţiei: „Unul din 10 români are diabet, iar doi români din 10 pot fi diagnosticaţi cu diabet, dar nu ştiu că îl au. 30% dintre intervievaţi nu şi-au testat niciodată glicemia”, arată specialistul. Din păcate, tinerii nu au parte de educaţie în acest sens.

Educaţia este punctul cheie şi este nevoie strigentă, atât pentru pacienţi, familiile lor, cât şi pentru medicii din şcoli, licee, mai spune invitatul.

Ce merge îmbunătăţit în sistemul sanitar

„În zonele rurale ar trebui făcute centre de permanenţă care să asigure servicii medicale să nu mai suprasolicităm unităţile mari de urgenţă. Un pacient ar trebui să treacă pe la medicul de familie, apoi la medicul specialist şi abia apoi la internare. Serviciile ar trebui să se facă mai facil în partea de bază a sistemului medical. ”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.