Dumitru Crudu: Astă-noapte, am intrat în casă pe la balcon

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

În liftul ăla mort între etaje luna trecută am crezut că am să înnebunesc sau nu am să mai ies viu vreodată de acolo. De atunci, pentru a nu-mi mai pune viața în pericol, am urcat sau am coborât scările doar pe jos, pășind când mai repede când mai încet, în funcție de cât de obosit eram, însă nu am mai luat niciodată liftul, cum nu l-am luat nici azi, când m-am întors din oraș, la o oră foarte târzie, picând din picioare de oboseală, după ce toată ziua am pichetat Ambasada Rusiei.

Pe la trei am auzit un mârâit de câine, venind de pe palierul de deasupra mea, spre care avansam și eu, cu greu. Era un mârâit supărat, însoțit de un clănțănit, gălăgios, de dinți, tot mai amenințător pe măsură ce eu mă apropiam tot mai mult de palierul nostru. Era ca un avertisment. Câinele mă prevenea să nu avansez mai departe dacă nu vreau să am de-a face cu el. Se comporta ca un câine de țară, care-și păzea ograda și casa. Totuși palierul de la patru nu era curtea nimănui și eu am pășit curajos pe platforma de beton. Și atunci l-am văzut cum se ridica în patru labe, din fața ușii, unde a stat culcat până atunci și își lungi botul spre mine.

Îl știam.

Maidanezul ăsta se oploșise în parcul nostru. Uriaș, lățos, cu pieptul masiv și cu niște labe groase, era regele unei haite de maidanezi. Din botul lui înspăimântător I se scurgeau niște bale grețoase. L-am surprins de câteva ori cum fugărise câini de rasă sau cum atacase oameni singuri. Un bătrân se apărase cu cârja până i-au sărit în ajutor și alți oameni și l-au pus pe fugă aruncând cu pietre în el.

Nu-mi puteam da seama cum de s-a strecurat în bloc odată ce ușa noastră se deschidea doar cu o cartelă magnetică, dar știam de ce venise anume pe palierul nostru și se culcase în fața ușii albastre din fața ușii mele, pe care în aceste clipe o atingea cu fundul. Pentru că în apartamentul ăla locuia Luiza, o mare prietenă a maidanezilor din parc. Ea adoptase doi dintre ei, iar pe ceilalți îi hrănea în fiecare zi, inclusiv pe dihania care se porni spre mine. Seară de seară le dădea de mâncare, iar câinii o recunoșteau de departe și alergau voios spre ea din toate colțurile parcului.

De câteva zile însă Luiza nu a mai venit acasă și câinii au început să-i simtă lipsa, iar dihania asta a venit s-o caute chiar acasă.

Luiza era o femeie foarte frumoasă, cu siguranță, cea mai frumoasă femeie din blocul nostrum, cu care însă m-am certat la cuțite după ce Putin a invadat Ucraina, ea fiind o mare susținătoare de- a lui.

Apartamentele noastre se aflau ușă în ușă. Iar în aceste clipe namila mițoasă se găsea chiar în fața ușii mele, blocându-mi intrarea în propria mea casă. Ca să pot ajunge la ușa mea, ar fi trebuit să trec pe lângă acest câine înfricoșător pe care-l hrănea seară de seară frumoasa mea vecină. Dihania se porni spre mine pentru a mă alunga de acolo. Mă gonea el ca să nu-l gonesc eu.

După felul cum înainta mi-am dat seama că se pregătea să mă atace și atunci am pășit înapoi pe scări, coborând în marșarier, cu fața spre câine. Dihania s-a retras și s-a culcușit din nou în fața ușii frumoasei Luizei, cu care m-am înțeles atât de bine până la război.

Nu aveam de ales și am coborât la parter. Doar câteva clipe am stat în fața liftului, după care am ieşit afară și am dat ocol clădirii.

M-am apucat cu mâinile de burlan și m-a tras în sus, până am ajuns la patru. M-am apucat cu mâinile de pervaz și m-am aruncat înăuntru. Norocul meu că niciodată nu închideam ferestrele și ușile de la balcon.

Nu puteam să adorm și m-am întors la balcon să fumez.

Luiza coborî dintr-o mașină neagră și se îndreptă spre blocul nostru, înconjurată, instantaneu, de toţi câinii din parc.

Nota autorului: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.