Premium
Ceea ce a debutat ca un val de speranță și aer nou pentru Ministerul Public s-a finalizat cu o frază prin care ministrul Cătălin Predoiu a blocat asistența: Propunerile sunt Gabriela Scutea, Crin Bologa și Giorgiana Hosu.
„Voi v-aţi ales meseria. Falcone şi Paolo Borsellino au plătit cu viaţa, cu sânge”, spunea actualul ministru al Justiției, la scurt timp după preluarea mandatului. Mulți au crezut probabil că se va schimba ceva. Acum aflăm că, în continuare, totul se rezumă la înțelegeri subterane și jocuri de culise. Au ieșit unii, dar trebuiau să iasă alții - Cam la asta se rezumă toată procedura care a culminat marți cu avizele CSM.
Drumul scurt de la competență la incompetență
Avem un contrast evident între aprecierea ministrului și analiza Secției pentru procurori a CSM în ceea ce-i privește pe procurorii propuși în fruntea PÎCCJ, DNA și DIICOT. Este neinteresant cine are dreptate, dar este foarte relevant cine a greșit. Fie ministrul, fie Secția se află în situația de a nu avea nicio legătură cu ceea ce înseamnă evaluarea procurorilor și ar trebui să plece. Este inadmisibil să existe evaluări oficiale diametral opuse, la o distanță de câteva zile. Semnalul transmis este unul dezastruos pentru întregul sistem judiciar: „Nu contează ce faci, contează cine te evaluează.”
„Doamna procuror Gabriela Scutea a avut cea mai solidă prestație și cel mai solid dosar profesional depus. O prestație aplicată, concretă, pertinentă și plină de hotărâre. Este un procuror pentru care Ministerul Public nu prezintă necunoscute. A demonstrat cunoaștere, viziune, forță și substanță profesională. Proiectul de management a fost cel mai bun din toate cele prezentate, acoperind complet atât partea de administrare și construcție internă, cât și cea externă. Cunoaște bine MCV și este bine cunoscută la Bruxelles”, afirma Cătălin Predoiu pe 21 ianuarie.
După doar trei săptămâni, Secția pentru procurori a CSM constata că Gabriela Scutea „a demonstrat că nu deţine capacitate de sinteză şi nici capacitate de punere în practică a obiectivelor, ce par, astfel, asumate doar declarativ în cuprinsul proiectului scris”. Mai mult, prestația acesteia „denotă o lipsă de viziune cu privire la modalitatea de rezolvare a dificultăţilor întâmpinate de parchete”. Secţia pentru procurori „apreciază că doamna procuror Gabriela Scutea nu îndeplineşte exigenţele necesare din perspectiva numirii în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.
„DIICOT prezintă particularitatea anchetelor transfrontaliere și, prin aceasta, a cooperării interinstituționale interne și externe. Doamna procuror Giorgiana Hosu stăpânește cel mai bine aceste dimensiuni. Proiectul de management a fost comprehensiv și prestația echilibrată, susținută de o cunoaștere panoramică a problemelor și activității DIICOT”, mai afirma ministrul Justiției în declarația de presă din data de 21 ianuarie.
O cu totul altă evaluare a avut și de această dată Secția pentru procurori a CSM, care a constatat că interviul Giorgianei Hosu „nu a relevat capacitatea de a oferi soluţii concrete pentru gestionarea problemelor specifice ce decurg din exercitarea funcţiei manageriale”. În plus, procurorii afirmă că Hosu, deşi a indicat o serie de obiective „nu le poate argumenta pertinent, dovedind că prezentarea acestora nu rezultă dintr-o analiză aprofundată a problemelor şi nevoilor DIICOT şi doar dintre enumerarea unor idei general valabile”. În fine, procurorii din CSM o acuză pe Hosu de „incapacitate de asumare a responsabilităţii şi o inabilitate de a sesiza situaţiile care pot vulnerabiliza instituţia”, precum și de o lisă de conectare la „realitățile instituționale europene”.
Percepția ține de obsevator, iar ministrul Justiției și Secția pentru procurori a CSM au reușit să dea peste cap o știință destul de exactă: știința de carte. Postulatul lui Einstein enunță că toți observatorii vor obține aceeași valoare pentru viteza luminii indiferent de starea lor de mișcare uniformă și rectilinie. Iată că în justiție e altfel, valoarea candidaților e evaluată în funcție de mișcările din subteran.
Decizia președintelui Iohannis va reprezenta practic evaluarea celor două instituții evaluatoare. Dacă președintele îi numește în funcție pe procurorii avizați negativ, înseamnă că evaluarea Secției pentru procurori a CSM este considerată neprofesionistă, subiectivă și inutilă. Dacă președintele nu semnează numirile, înseamnă că ministrul Justiției are o problemă pentru că a derulat o procedură de ochii lumii și a ales pe criterii numai de el știute.
Doar unul din trei este norocos?
Bineînțeles că din situația expusă anterior mai decurge o mică problemă: Dacă acceptăm că ministrul a ales greșit în două cazuri, iar în al treilea a ales corect, nu ar însemna să dăm dovadă de o totală incoerență analitică?
Mergând mai departe cu raționamentul, dacă ministrul Justiției a făcut o evaluare atât de slabă pentru doi candidați - practic are o rată de succes de 30% sau de nota 3 - nominalizarea celui de-al treilea candidat este la fel de problematică. Asta dacă nu suntem suficient de naivi să credem că nominalizarea unui candidat care a fost în competiție cu nume grele ale DNA este rodul unei viziuni care depășește criteriile banale de evaluare, cum ar fi, de exemplu, experiența. În mod normal, președintele ar trebui să constate că discutăm despre o catastrofă de procedură și să refuze toate nominalizările, având în vedere că la bază este profesor, pentru că, așa cum am arătat, are în față o lucrare de notă 3, chiar dacă un subiect a fost abordat.
Concluzia
Un alt aspect interesant pentru cei care urmăresc epopeea fără sfârșit a numirilor la șefia marilor parchete este acela al atitudinii miniștrilor Justiției. „Personal, cred cu toată convingerea că avizul va fi unul negativ”, spunea ministrul Tudorel Toader, cu referire la avizul pe care Secția pentru procurori a CSM urma să îl dea în cazul Adinei Florea.
Iată că, după un timp, în altă configurație politică, dar în fața aceleiași Secții pentru procurori, ministrul Predoiu afirmă după aflarea verdictului în cazul propunerilor sale: „Pentru mine nu este nicio surpriză. Mă așteptam.”
Concluzia e una simplă și evidentă: numirile sunt eminamente politice, iar prezența în fața CSM este una formală, pentru că niște decidenți mai puțin inspirați au trecut cândva în lege că trebuie făcut și pasul acesta. Să ne auzim cu bine la următorul raport MCV!
