Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Neagoe, noul antrenor al U Craiova: 'Am nevoie de susţinere, cu 30.000 de suporteri pe stadion echipa are o viteză în plus'

www.prosport.ro
eugen neagoe

Antrenorul Eugen Neagoe a declarat, marţi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la conducerea echipei de fotbal Universitatea Craiova, că are nevoie de susţinerea suporterilor, precizând că atunci când stadionul este plin echipa "are o viteză în plus".

"Avem nevoie de susţinere, îmi doresc ca suporterii să revină la stadion şi aproape de echipă. Ştiu foarte bine că atunci când sunt 30.000 pe stadion, echipa are o viteză în plus. Asta se întâmpla şi pe vremea noastră", a precizat noul antrenor al Universităţii Craiova, potrivit Agerpres.

El a menţionat că nu a promis nimic conducerii clubului, dar a subliniat că îşi doreşte ca echipa să ajungă în situaţia de a discuta despre câştigarea titlului.

"Eu nu am promis nimic nici patronului, nici preşedintelui. Dar îmi doresc foarte mult să ajungem să discutăm despre titlu. Pentru că îmi doresc foarte mult să aducem titlul în Bănie. Voi face tot ce depinde de mine ca echipa să practice un fotbal frumos şi să aibă rezultate foarte bune. Poate şi al treilea event al clubului este sortit să vină tot cu un oltean ca antrenor şi fost atacant al Universităţii Craiova", a spus tehnicianul.

"Îmi doresc să avem o organizare foarte bună, atât pe faza defensivă, cât şi pe cea ofensivă. Eu ţin să am o apărare solidă, pentru că atunci când nu primeşti gol ai şanse foarte mari să câştigi. Atunci când primeşti 2-3 goluri, şansele să câştigi scad foarte mult. Eu am jucat mereu cu patru jucători pe linia de fund, apoi de acolo am tot schimbat, fie am jucat 4-3-3, fie 4-2-3-1, fie 4-4-2, asta are mai puţină importanţă. Vom încerca toate aceste sisteme şi vom hotărî cum vom juca. Dar o echipă mare ca Universitatea trebuie să ştie să joace 2-3 sisteme. Universitatea Craiova are un lot valoros, cel puţin aşa văd eu din exterior. Am lucrat cu 6-7 dintre ei şi nu cred că sunt aşa dificili cum se spune. Sunt un antrenor care îmi doresc o disciplină corectă, o disciplină normală, dar nu am fost niciodată un antrenor dur. Eu am avut întotdeauna o relaţie corectă cu jucătorii, bazată pe respect", a adăugat Neagoe.

Antrenorul a explicat că nu s-a certat cu primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, la despărţirea de Universitatea Cluj.

"Eu am un respect deosebit pentru oamenii de la 'U' Cluj, inclusiv vizavi de domnul primar Boc, dar nu am de ce se mă împac cu dumnealui pentru că nu ne-am certat. Chiar nu ne-am certat. Eu consider că acel contract s-a încheiat în momentul în care am depus acea hârtie, în 24 decembrie. Neluţu Sabău este un antrenor valoros şi îi doresc mult succes la 'U' Cluj. Eu înainte de a fi numit, când am fost întrebat, am spus că Sabău este cea mai bună variantă pentru Universitatea Cluj", a mai afirmat Neagoe.

Tehnicianul Eugen Neagoe a fost instalat oficial, marţi, la conducerea echipei de fotbal Universitatea Craiova, el semnând un contract valabil până în 2024 cu gruparea alb-albastră.

Mirel Rădoi a demisionat la 7 decembrie din funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Craiova, de la acel moment şi până în prezent interimatul fiind asigurat de cuplul de tehnicieni Dragoş Bon - Ionuţ Stancu.

În vârstă de 55 de ani, Eugen Neagoe a mai condus în cariera sa de până acum formaţiile FC Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, FC Drobeta-Turnu Severin, ASIL Lysi, Aris Limassol, Nea Salamis, CSM Poli Iaşi, Sepsi OSK, Dinamo Bucureşti, FC Hermannstadt, Astra Giurgiu, fiind pe parcurs şi antrenorul secund al lui Victor Piţurcă în mandatele sale la Steaua, echipa naţională a României şi Al-Ittihad.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.