DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fearless (Taylor’s Version) a debutat pe primul loc în Billboard 200 cu cea mai bună săptămână de vânzări de anul acesta

news.ro
BillBoard 200

Albumul „Fearless (Taylor’s Version)” al cântăreţei americane Taylor Swift a debutat pe primul loc în Billboard 200 cu cea mai bună săptămână de vânzări de anul acesta, potrivit news.ro.

După mai mult de 12 ani de când Swift a obţinut prima clasare în fruntea topului american al albumelor, cu al doilea album de studio, „Fearless”, ea a revenit cu versiunea reînregistrată a albumului.

Noul disc este al nouălea al ei care ajunge pe locul întâi şi a înregistrat cea mai bună săptămână din 2021, cu 291.000 de unităţi vândute în SUA în săptămâna încheiată pe 15 aprilie, potrivit MRC Data.

Albumul original a debutat pe prima poziţie în noiembrie 2008 şi a petrecut 11 săptămâni, neconsecutiv, în fruntea topului.

Versiunea de anul acesta a albumului cuprinde 26 de piese - toate cele 13 cântece de pe „Fearless”, şase single-uri adăugate ediţiei din 2009, single-ul „Today Was a Fairytale” din 2010 şi şase compoziţii rămase în afara albumului original.

Citește și: BREAKING Sorina Pintea pierde PRIMUL MECI cu DNA

„Fearless (Taylor’s Version)” este singurul de acest fel clasat pe primul loc în Billboard 200: reînregistrare a albumului unui artist.

Cele 26 de melodii au fost accesate online, în prima săptămână, de 142,98 de milioane de ori.

Cu nouă albume pe primul loc în top, Swift a egalat performanţa Madonnei ca a doua artistă cu cele mai multe discuri clasate în fruntea Billboard 200. Barbra Streisand deţine recordul, cu 11 albume. La nivel general, The Beatles are cele mai multe, 19, iar între toţi artiştii solo, Jay-Z, 14.

Taylor Swift semnează trei titluri care se regăsesc acum în top 5 al celor mai bine vândute albume ale anului 2021 - „Fearless (Taylor’s Version)”, „Folklore” şi „Evermore”. Primul loc e ocupat de „Dangerous: The Double Album” al lui Morgan Wallen, iar locul al treilea, de „My Savior” al lui Carrie Underwood.

În plus, Swift a aşteptat doar patru luni între prima săptămână No.1 cu „Evermore” şi prima cu „Fearless (Taylor’s Version)”. Ea este prima artistă cu trei albume pe primul loc în mai puţin de un an.

Locul secund în actualul top Billboard 200 a fost ocupat de „The Best of DMX”, compilaţie a rapperului care a murit în urmă cu zece zile. Albumul a urcat de pe locul 73, după ce a fost vândut în 77.000 de unităţi. Discul cu 21 de piese cuprinde single-uri ca „Ruff Ryders’ Anthem”, „Party Up (Up in Here)” şi „X Gon’ Give It to Ya”.

„Justice” al lui Justin Bieber a coborât două locuri în clasament, până pe trei, după ce a fost vândut în 60.000 de unităţi în a patra săptămână de la apariţie.

Morgan Wallen şi „Dangerous” s-au menţinut pe poziţia a patra, cu 58.000 de unităţi vândute în a 14-a săptămână, Rod Wave şi SoulFly au coborât două locuri, până pe cinci, cu 55.000 de unităţi vândute în a treia săptămână, iar Ariana Grande şi „Positions” au urcat 11 locuri, până pe şase, după ce albumul a fost vândut în 54.000 de unităţi în a 24-a săptămână de la debut. „Positions” a revenit după lansarea în format vinil şi casetă.

Compilaţia „The Highlights” a lui The Weeknd a pierdut un loc, clasându-se pe şapte, după ce a fost vândută în 41.000 de unităţi în a zecea săptămână de la lansare, iar ei îi urmează în listă „Destined to Win” al lui Lil Tjay, „Shoot for the Stars Aim for the Moon” al lui Pop Smoke şi „Future Nostalgia” al cântăreţei Dua Lipa.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.