Campioana olimpică la scrimă, Ana Maria Brânză, a anunţat, marţi, că a suferit o operaţie la genunchi, alături de o fotografie de pe patul de spital, dar şi de un mesaj optimist, plin de glume. ”Ori la bal, ori la spital! Operaţia a decurs bine”, a transmis sportiva, potrivit news.ro.
Într-un mesaj postat pe Facebook, alături de o fotografie de pe patul de spital, Ana Maria Brânză s-a ţinut de glume.
”Ori la bal, ori la spital! Şi, cum balurile sunt suspendate pe durată nedeternimată, m-am mulţumit cu spitalul! Uite aşa s-a mai destrămat un mit. Îmi şi imaginam cum o să mă laud eu, mândră din cale afără, că după 20 şi de ani de sport mi-am încheiat cariera fără să bifez vreo operaţie. Nu mi-a ieşit! Genunchiul meu drept n-a mai vrut să colaboreze şi nu mi-a lăsat alternativă!”, a scris Ana Maria Brânză, fără a face referiri la natura intervenţiei chirugicale la genunchiul drept.
Citește și: Marcel Vela luat la întrebări de senatori. Val de acuze prin moțiunea: ‘Cu Vela ruptă, în timp de pandemie’
Multipla campioană a continuat în spirit de glumă. ”Iar perioadă mai bună nici nu puteam găsi. Practic, după trei luni de stat în casă, trec la următorul nivel. X săptămâni de stat în pat, performanţă pe toate planurile. Am zis!”.
Ea spune că operaţia a decurs bine, dar că u a înţeles ”aproape nimic” din urmărirea intervenţiei la genunchi pe monitor.
”Zici că-i un acvariu, un fel de Finding Nemo, doar că fără Nemo. Zâmbetul a rămas la purtător, mulţumită oamenilor care au avut şi au în continuare grijă de mine. Iar de restul am dormit. Era cât pe ce să ratez compotul, dat fiind faptul că vizitatorii/aparţinătorii nu au voie să viziteze pacienţii. Norocul meu cu doamnele asistente care m-au răsfăţat cu un borcan întreg de compot. Cu zâmbet înainte, oameni buni!”, a încheiat Ana Maria Brânză mesajul ei.