Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider sindical: Profesorul debutant a ajuns la un salariu de 2500 de lei net, complet nemotivant- Greva va fi greu de oprit dacă se va declanşa

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam școală sala de clasa

Simion Hăncescu, lider al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a afirmat că profesorul debutant a ajuns la un salariul de 2.500 de lei net, precizând că acesta este complet nemotivant. El a menţionat că nu se poate face învăţământ de calitate cu profesori care se gândesc dacă au ce mânca, adăugând că dacă greva va fi declanşată atunci cu greu poate fi oprită, potrivit news.ro.

Simion Hăncescu a declarat marţi, la Prima News, că principala problemă a personalului din învăţământ este legată de venituri.

“Am protestat începând cu luna decembrie 2022 când am avut întâlnirea cu primul-ministru. Ni s-a spus să avem puţină răbdare şi au trecut mai mult de patru luni de atunci şi din păcate nimic concret. Problema de fond este legată de venituri. Din păcate, creşterea preţurilor alarmantă, care este peste 30% a condus la o prăbuşire a puterii de cumpărare a celor din învăţământ dacă ţinem cont de faptul că la 1 ianuarie salariile au fost majorate cu 6% ceea ce a înseamnat în jur de 100 de lei, extrem de puţin. În învăţământ avem o mare problemă. Profesorul debutant a ajuns la un salariu de 2500 de lei net, complet nemotivant şi acest profesor nu are cum să trăiască pe picioarele lui, doar din venitul lui, dacă nu este întreţinut de familie, nu are nicio şansă”, a precizat liderul de sindicat.

El a menţionat că fără o resursă umană motivată, legea educaţiei va fi un eşec.

“Acesta este motivul pentru care tragem un semnal de alarmă, mai ales că acum se plămădesc două legi extrem de importante, legea învăţământului preuniversitar şi legea salarizării care trebuie să meargă la pachet. Fără o resursă umană motivată, evident că noua lege a educaţiei va fi un eşec garantat. Nu se poate face reformă în învăţământ şi un învăţământ de calitate cu profesori care se gândesc la ziua de mâine, se gândesc dacă au ce să mănânce, dacă mai au un împrumut la bancă sunt într-o situaţie mai mult decât delicată”, a mai afirmat Simion Hăncescu.

El a mai completat că nu este normal ca în învăţământ salariul să fie mai mic decât cel din administraţie.

“În România sunt nişte aberaţii, nişte anomalii care trebuie corectate. Dacă cineva ar verifica statisticile ar vedea că România este singura ţară unde salariul în învăţământ este sub salariul din administraţie. În România este mult mai mare cu peste 50% salariul în adminstraţie decât în învăţământ. Nu spun că sunt salariile mari în administraţie. Acolo sunt salarii aproape de normalitate, problema gravă este că în învăţământ salariile sunt extrem de mici”, a explicat liderul de sindicat.

El a mai adăugat că dacă greva generală va fi declanşată, atunci aceasta va fi greu de oprit.

“Este posibil să fie prima grevă generală declanşată în preajma finalului de an şcolar, situaţie nedorită. Am mai avut două greve generale de amploare la mijlocul anului şcolar. Este propusă să se declanşeze în 23 mai înainte de încheierea situaţiei şcolare pentru examenele naţionale. Nu este dorinţa noastră să se ajungă în această situaţie. Inclusiv ieri am avut o discuţie cu primul ministru şi i-am amintit că din 19 decembrie ni se promite că se caută soluţii, că se va rezolva ce trebuie rezolvat şi ni se spune să mai avem răbdare. Răbdarea are o limită. Şi dacă, Doamne-fereşte, greva se va declanşa, va fi greu de oprit. Ultima grevă, cea din 2005, a fost de trei săptămâni”, a mai declarat Simion Hăncescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.