Antrenorul echipei de fotbal FC Argeş, Andrei Prepeliţă, a declarat, vineri, că formaţia sa nu are nimic de pierdut în meciul cu CFR Cluj, precizând că obiectivul este un rezultat de egalitate sau o victorie.
"Ne aşteaptă un meci greu la Cluj. Jucăm cu echipa campioană a ultimilor trei ani, o formaţie cu jucători cu experienţă. Mergem să obţinem ceva din meciul de luni, de la Cluj. Şi noi ne aflăm într-o perioadă bună şi vrem să continuăm pe aceeaşi linie. Nu avem nimic de pierdut. Ne dorim să câştigăm punct sau puncte. Echipa este bine din toate punctele de vedere. Am avut o săptămână la dispoziţie pentru acest meci, un ciclu săptămânal normal. Am făcut antrenamente bune. Şi jucătorii care au evoluat mai puţin au avut parte de un amical în care au bifat 90 de minute. Sper să fie bine şi la ora partidei. Ne dorim să jucăm fiecare meci la victorie. Asta vrem, de aici plecăm, însă vom vedea ce vom putea obţine la Cluj. Când am simţit că suntem în dificultate şi că nu putem câştiga, am securizat meciul şi am luat ceva din partida respectivă. Orice punct este bun. Mai sunt multe partide până la final. Important este să ne atingem obiectivul pentru că am plecat de pe ultimul loc şi nu ne-a fost uşor", a spus tehnicianul, conform paginii oficiale de Facebook a clubului.
Prepeliţă speră ca absenţa atacantului Cephas Malele să nu influenţeze prea mult randamentul echipei în partida de luni seara. "Malele este omul nostru care a marcat cele mai multe goluri, un atacant bun, dar ne bazăm pe forţa echipei. Asta s-a văzut şi în etapele acestea în care nu am pierdut. Asta încercăm să facem, o echipă puternică ca grup şi nu individual. Sper că vom acoperi cât mai bine lipsa lui. Jucătorii nou-veniţi s-au integrat bine. Mulţi dintre ei au venit cu probleme de ordin fizic, dar uşor-uşor i-am pus pe picioare. Nu i-am introdus direct în meciuri, ci treptat. Au jucat 90 de minute în amicalul cu Craiova şi uşor-uşor vor intra în echipă şi ei", a explicat Prepeliţă.
La rândul său, jucătorul formaţiei piteştene, Cristian Dumitru, a afirmat că FC Argeş poate obţine cel puţin un punct cu CFR Cluj.
"Mergem la Cluj la victorie. Avem 11 meciuri fără înfrângere iar acest lucru ne dă o foarte mare încredere. Ne bazăm pe grup şi pe forţa lui. Mă simt foarte bine la Piteşti. Am încurcat FCSB şi Universitatea Craiova, dar cred că putem încurca şi pe CFR Cluj, echipa campioană din ultimii trei ani. Mergem la Cluj să jucăm fotbal şi sunt sigur că putem obţine cel puţin un punct. Îmi doresc să ajung şi la naţionala de tineret, însă sunt conştient că mai am mult de muncit. Am marcat abia un gol şi am dat o pasă de gol. Trebuie să fac mai multe lucruri bune, iar după aceea mă pot gândi la convocări", a menţionat Dumitru.
Echipa de fotbal FC Argeş întâlneşte, luni, de la ora 20:30, în deplasare, formaţia CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 25-a a Ligii I.
Liga I - FC Argeș vrea punct sau puncte din confruntarea cu CFR Cluj
București
9°C
Articole Similare

23
Matei Radu s-a calificat în semifinalele CM de scrimă pentru cadeți
23

39
Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj
39

73
Dinamo se alătură cluburilor nemulțumite de noile prevederi legislativ
73

45
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
45

34
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
34

15
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
15

22
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
22

27
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
27

42
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
42

35
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
35

56
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
56

42
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
42

58
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
58
















Comentează