Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban face primul anunț pentru Ciolacu și Ciucă, după decizia de comasare: Am decis pentru locale!

Euronews
Ludovic Orban

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat duminică, la Ploieşti, referindu-se la colaborarea partidelor care formează Dreapta Unită la alegerile locale, că încă nu au fost discutate detalii, însă, de principiu, îşi vor uni forţele "acolo unde este benefic".

"Încă nu am discutat detalii. Sigur că am discutat de principiu să ne unim peste tot unde e benefic, să ne unim forţele şi la locale, dar încă nu am stabilit o procedură foarte clară, mecanisme foarte clare şi cum exact ne vom uni aceste forţe", a spus Orban într-o conferinţă de presă.

El a arătat că această colaborare trebuie gândită din perspectiva calităţii candidaţilor şi echipelor.

"Noi trebuie să gândim din perspectiva calităţii echipelor pe care le avem în fiecare organizaţie judeţeană şi în fiecare organizaţie locală. Forţa Dreptei este un partid construit temeinic, noi am atras alături de noi în aproape fiecare localitate oameni de calitate, avem deja candidaţi de primari în peste 700 de localităţi din România, ceea ce nu e puţin lucru, şi în mod evident dorim ca orice colaborare să se desfăşoare pe baza unei evaluări obiective a calităţii şi mai ales a şanselor de a câştiga alegeri a fiecărui candidat şi a fiecărei echipe din partea fiecărui partid. Sigur că cel mai probabil susţinem ideea de a avea candidaţi comuni la preşedinţia consiliului judeţean, la primăria municipiului reşedinţă de judeţ, unde vor fi bătălii politice extrem de grele în care ne confruntăm cu formaţiuni politice. În rest, din punctul meu de vedere trebuie lăsat la nivelul organizaţiilor locale să decidă care este cea mai bună formă de a participa, mă refer la localităţi altele decât municipiile, să aibă libertatea de a decide care este cea mai eficientă formă de a participa în alegeri", a adăugat preşedintele Forţa Dreptei.

Ludovic Orban a participat la conferinţa judeţeană de alegeri a filialei Forţa Dreptei Prahova.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.