Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mutare neașteptată a Greciei: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008

BCE

Banca Centrală Europeană va permite pentru prima dată din 2008 ca băncile din Grecia să-și recompenseze acționarii, după ce în timpul crizei financiare, Grecia a injectat aproximativ 50 de miliarde de euro pentru recapitalizarea instituțiilor financiare, conform informațiilor furnizate de Bloomberg, titrate de Agerpres.

 

Totuşi, profiturile acţionarilor vor fi mai reduse anul acesta decât planificau băncile, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Ultima dată când o mare bancă elenă a plătit dividende a fost în 2008, înainte de criza financiară globală şi puţin înainte de declanşarea crizei datoriilor în Grecia, în 2010.

BCE ar urma să permită creditorilor eleni să-şi recompenseze acţionarii, după ce au redus nivelul creditelor neperformante şi şi-au consolidat puterea financiară, pe fondul redresării economiei. Anul trecut, Grecia şi-a redobândit ratingul "recomandat pentru investiţii".

Oficialii BCE nu au dorit să comenteze informaţia.



Aşa numitele bănci de importanţă sistemică din Grecia - Eurobank Ergasias, Piraeus Bank, National Bank of Greece şi Alpha Bank - au încorporat deja plata dividendelor în planurile lor din acest an, în aşteptarea aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare.

Joi, acţiunile celor patru bănci înregistrau creşteri pe Bursa de la Atena, după informaţiile privind dividendele.

BCE încă evaluează cum va evolua nivelul capitalului băncilor, care este nivelul rezervelor şi ce perspective sunt dacă scad dobânzile în acest an, au informat sursele.

Din octombrie, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) a accelerat vânzarea participaţiilor deţinute de stat la băncile elene. HFSF a vândut întreaga participaţie deţinută la Eurobank şi la Alpha Bank. De asemenea, a vândut o participaţie de 22% la National Bank of Greece, iar în martie a finalizat vânzarea întregii participaţii deţinute la Piraeus Bank.

HFSF încă deţine o participaţie de 18% la National Bank şi de 66% la Attica Bank, care ar urma să fie vândute până la finalul lui 2025.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.