DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

OFICIAL | GCS anunţă 66 de decese în rândul pacienţilor cu COVID-19, niciunul sub 40 de ani. 1101 pacienţi sunt la ATI

lumanari

Până astăzi, 17.035 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

În intervalul 13.01.2021 (10:00) – 14.01.2021 (10:00) au fost raportate 66 de decese (44 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.739. Dintre acestea, 1.101 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.104.229 de teste RT-PCR și 29.829 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.709 teste RT-PCR (16.474 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.235 la cerere) și 5.957 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 30.365 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.610 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.792 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 109 persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.