Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Orange lansează Orange Money, un card de credit cu pachete de beneficii adresate clienţilor

orange

Primul card de credit Orange Money, care oferă avantaje exclusive pentru plăţile la Orange, pachete de beneficii la alegerea clienţilor şi bani înapoi instant în cont la plata cumpărăturilor, a fost lansat pe piaţă, miercuri, de operatorul de telecomunicaţii.

Potrivit unui comunicat de presă al Orange România, noul card de credit oferă tuturor utilizatorilor avantaje exclusive precum: 3% bani înapoi instant în contul digital Orange Money la orice plată cu cardul de credit în magazinele Orange sau pe orange.ro, în limita a 100 de lei/tranzacţie; 12 rate fără dobândă pentru plăţile la Orange în valoare de minimum 300 de lei/tranzacţie; extra puncte Orange Thank You - câte un punct pentru fiecare tranzacţie cu cardul de credit; pachetul Extra Save aduce clienţilor 7% bani înapoi instant în cont pentru plăţile la orice supermarket, în ţară sau în străinătate, în limita a 50 lei/lună; pachetul Extra Travel aduce clienţilor 7% bani înapoi instant în cont pentru plata cheltuielilor de călătorie în ţară sau în străinătate (bilete de avion, tren, feribot, rent-a-car, cazare, etc.) în limita a maximum 100 lei/lună; asigurare gratuită de călătorie pentru deţinătorul cardului şi membrii familiei şi 50% reducere la comisionul de conversie valutară pentru plăţile în străinătate, potrivit agerpres.ro.

Vezi și: Virusolog german: 'Sunt neliniştit de ce ar putea urma în primăvară şi vară'

Reprezentanţii companiei precizează că, în cazul pachetului Extra Save, comisionul de administrare este de 20 de lei/lună, iar pentru pachetului Extra Travel valoarea este de 30 de lei/lună.

"Fiecare pachet este valabil o lună şi se prelungeşte automat, dacă nu se solicită dezactivarea acestuia. Beneficiile rămân active până la expirarea valabilităţii lunare a pachetului, indiferent când se solicită dezactivarea acestuia. Administrarea cardului de credit şi a pachetelor cu beneficii extra se poate face direct din aplicaţia Orange Money", se arată în comunicatul citat.

Solicitarea emiterii cardului va fi posibilă, în curând, şi 100% digital, direct în aplicaţia Orange Money, însă până atunci operaţiunea se poate face în orice magazin Orange, iar clientul primeşte răspuns pe loc cu privire la aprobarea limitei de credit. După aprobare, cardul de credit virtual este afişat în câteva minute în aplicaţia Orange Money şi poate fi utilizat imediat pentru plăţi online sau pentru plăţi mobile cu telefonul sau ceasul prin Apple Pay, Google Pay, Orange Pay, Fitbit Pay sau Garmin Pay. Emiterea unui card fizic este opţională.

Clienţii pot avea acces la o limită de credit între 1.600 şi 60.000 de lei, în limita a trei venituri nete lunare, valabilitatea limitei de credit fiind de cinci ani, cu posibilitate de prelungire automată. Suma minimă de plată lunară este de 3%, iar perioada de graţie este de până la 46 de zile. Dobânda este fixă, 25% pe an.

Cardul de credit Orange Money poate fi solicitat de către clienţii care au un număr de telefon mobil în reţeaua Orange, menţionează compania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.